Cred că ne-ar lua la bătaie cititorii, ascultătorii şi telespectatorii noştri după ce au văzut optimismul care ne caracterizează când vine vorba de partidele care ne sunt dragi. Într-o Românie, dar şi într-un judeţ Mureş, în care Alianţa DA funcţionează doar prin scandaluri, urlete, replici ce nu au nici o legătură cu eleganţa vocabularului ce se presupune că şi l-au însuşit politicienii noştri cu pretenţii de oameni culţi, cultivaţi şi civilizaţi, jurnaliştii români şi mureşeni se încăpăţânează să mizeze pe DA şi să voteze într-un procent covârşitor cu cuplul Emil Boc – Călin Popescu Tăriceanu, respectiv Dorin Florea – Eugen Nicolăescu.
Făuritorii CURS ai sondajului, recunosc că am fost şi noi printre repondenţi, au găsit rapid explicaţia acelui uluitor 63 la sută al Alianţei DA comparativ cu urmăritorul său PSD, care s-a clasat al doilea, undeva la 10 la sută. Jurnaliştii au educaţie peste medie, adică trei sferturi sunt absolvenţi de facultate, categorie recunoscută pentru orientările sale spre centru – dreapta, cu toate că nu am înţeles ce or fi având democraţii cu centrul sau cu dreapta, cu toată reforma lor popularo-populistă.
Cititorii Zi de Zi cred că vor ofta uşuraţi că branşa jurnaliştilor nu ocupă nici măcar 5 la sută din populaţia activă a României, iar părerile noastre, neafectate de zgomotoasele ieşiri ale partenerilor de guvernare şi de Alianţă DA, sunt un fel de ac într-un car cu fân, adică nu se prea regăsesc în voturile electoratului român, respectiv mureşean. Cu toate că legat de a doua variantă aş avea oareşce dubii de când cu transferul celui mai populist lider local.
Cu toate că ne-am dovedit atât de fermi să votăm struţo-cămila liberalo-democrată, am picat testul la apropierea de vreun curent politic. Astfel, vreo 21 la sută suntem apropiaţi de PNL, iar democraţii nu apar în opţiunile noastre de ideologie politică, semn c