Marti, 10 octombrie, dupa micul dejun de la hotel, cativa dintre noi plecam cu Carmen la cumparaturi in piata din Nouahdibou. Nucu, pentru ca era randul echipajului lui la gatit, vroia sa cumpere diverse pentru cina. Iar eu vroiam sa vad un pic orasul, viata sa, locuitorii.
Strada in MauritaniaGabriela A. Malcinschi
Datele demografice despre Mauritania indica o speranta medie de viata de 54 de ani, o medie de 5,86 copii pe femeie, o rata de alfabetizare de 41%, o perioada medie de scolarizare de 7 ani.
Piata este, asa cum ne obisnuisem deja din Maroc, un amestec de zgomote si culori. O privesc admirativ pe Carmen cum negociaza cu abilitate orice din piata. Se misca cu o usurinta de invidiat. Plina de energie, este extrem de activa si rapida.
Acum ii cunoaste pe mauritanieni, stie exact cum trebuie sa le vorbeasca pentru a obtine ce doreste. De altfel, marturiseste ca nu i-a fost usor sa se impuna ca sefa la hotel. In primul rand ca femeie sef, intr-o societate atat de traditionalista si misogina, in al doilea rand ca strain.
Insa acum se simte in largul ei si apreciaza calitatea vietii la Nouahdibou: temperatura, apropierea de ocean. Se vede ca e in largul ei si ca ii e bine, are aerul unei femei implinite.
Mergem intr-un supermarket ca sa cumpere Nucu ce ii trebuie pentru masa. Ma uit la preturi si constat ca sunt sensibil echivalente cu cele din Romania. Salariile insa, 70-80 de euro. O intreb pe Carmen cum se descurca oamenii, iar ea imi raspunde ca aproximativ 80% din populatie nu-si permite sa cumpere de acolo.
La cinaGabriela A. Malcinschi
Tot aproximativ 80% ar fi si procentul celor care nu muncesc in Mauritania. In fata mirarii mele europene, Ahmed imi explica sistemul: dintr-o familie munceste una sau doua persoane, care ii intretin pe ceilalti. Nevoile lor nu sunt la scara celor europene,