Suntem ca niste copii mari, lucram la strategii de tot felul, locale, nationale

Nu mai apuci sa traiesti nimic. Totul se deruleaza in mintea si-n viata ta pe "repede inainte". "Robotul"-om din cercetari savante, "omul-robot" din desenele copiilor au aparut mult mai repede decat ar fi crezut cei mai optimisti dintre optimisti. Uitati-va la noi, uitati-va cum muncim contracronometru, cum iubim contracronometru, cum uram contracronometru, cum traim contracronometru. Suntem in acelasi timp cei mai de seama exponenti ai tehnologiei informatiei si-n egala masura victimele acesteia. Ne trezim cu casca telefonului in ureche, ne spalam pe dinti ascultand mesajele primite peste noapte, iar in loc de cafea "sorbim" apelurile nepreluate. La micul dejun citim ultimele mesaje primite, pentru ca pe drumul pana la slujba sa-i sunam inapoi pe cei carora nu le-am putut raspunde pentru ca vorbeam cu altii. Daca intre timp un prieten foarte bun ne-a facut bucuria oferindu-ne cadou la aniversarea zilei de nastere un i-pod, atunci vom amesteca intre ele castile, in asa fel incat nu stim daca vorbim cu Shakira si ascultam ce canta cel mai bun coleg de serviciu sau invers. Suntem ca niste copii mari, lucram la strategii de tot felul, locale, nationale. Si-n acelasi timp ne trimitem SMS-uri demne de curtea scolii; simpatice, cu figurine si figuri, dulcege, poetice, romantice. De parca viata noastra s-ar reduce doar la SMS-uri. Traim contracronometru, traim pe "repede-inainte" si nu mai avem timp nici sa ne uitam pe fereastra. S-ar putea vedea acolo si muntii, dar noua nu ne pasa, pentru ca noi nu mai vedem, nu mai simtim nimic. Suntem o specie pe cale de disparitie si-n acelasi timp, paradoxal sau nu, o specie pe cale de aparitie.

Sentimentele au fost inlocuite de e-mail-uri, blog-urile au luat locul emotiilor, visele noastre sunt pline de pixeli, visam pe messenger