În schimb, cei care au participat, duminică, la Piteşti, la lansarea publică a platformei, inclusiv deputatul Mircea Iustian, vor fi cruţaţi.BPC a analizat, ieri, consecinţele pe care demersul În schimb, cei care au participat, duminică, la Piteşti, la lansarea publică a platformei, inclusiv deputatul Mircea Iustian, vor fi cruţaţi.
BPC a analizat, ieri, consecinţele pe care demersul disidenţilor l-ar putea avea asupra formaţiunii şi a hotărât că proiectul de la Piteşti este unul "exterior partidului", care urmăreşte pierderea identităţii liberale şi, în final, dispariţia PNL. "Conţinutul documentului, prin atacurile nejustificate la adresa Executivului, este în totală contradicţie cu rezultatele pozitive ale guvernării, validate, ca atare, de Comisia Europeană, prin raportul de ţară, de FMI şi Banca Mondială, precum şi de agenţiile internaţionale de rating. Atragem atenţia că, prin acest fel de critici la adresa guvernării, platforma se constituie într-un adevărat atac la adresa întregii Alianţe PNL-PD
Dreptate şi Adevăr
", se arată într-un document de poziţie adoptat, ieri, de BPC. Liderii liberali de la centru au ţinut să-i avertizeze pe membrii partidului că, dacă se vor ralia unor astfel de acţiuni care "aduc atingere atât credibilităţii PNL şi a Alianţei
Dreptate şi Adevăr
, cât şi guvernării eficiente a României", încalcă flagrant Statutul PNL şi vor fi eliminaţi fără drept de apel. Următoarea Delegaţie Permanentă va aborda acest subiect şi va analiza, potrivit unor surse liberale, şi situaţia celor care au fost prezenţi, duminică, la Piteşti. Totuşi, liderii PNL au decis să nu-i pedepsească pe liberalii care au participat la lansarea publică a platformei, mai ales că au constatat că printre aceştia nu s-au numărat lideri de organizaţii judeţene.
Iustian şi conul de umbră
Deputatul PNL Mircea Iustian, cel care s-a a