Am vazut o parte din Coreea de Nord. Nu direct - o viza turistica este aproape imposibil de obtinut. Am vazut-o prin intermediul a doi colegi de facultate, veniti sa invete la Bucuresti in ultimii ani ai domniei lui Ceausescu.
Sim si Li dovedeau o incredibila vointa de a invata, erau baieti simpatici si prietenosi - mai ales daca stiai cand sa-i lasi in ale lor. Umblau prin campusul din Regie cu insignele lui Kim Ir Sen in piept.
In camera lor de la camin trona portretul Marelui Conducator, alaturi de o vedere din Phenian infatisand un bulevard a carui replica se construia deja, sub ochii nostri, in jurul Casei Poporului. Unul dintre ei mi-a marturisit odata ca problema lui de adaptare venea din faptul ca in Romania era ... prea multa libertate.
Or fi fost ele campusurile universitare niste mici insule de libertate supravegheata - mai o discoteca, mai o auditie de muzica rock, mai un spectacol ceva mai curajos, mai un "comert" la negru cu voie de la Militie. Eram totusi in Romania lui Ceausescu...
Povesteau cu nostalgie despre tara lor. Iar noi, colegii romani, ii ascultam cu un soi de mila amestecata cu satisfactia cinica la gandul ca existau pe pamant inchisori si mai rele decat cea in care ne fusese dat noua sa ne nastem.
La ei, dimineata, oamenii mergeau la munca incolonati, cantand cantece patriotice si strigand lozinci prin care se angajau sa depaseasca planul. O aprobare pentru plimbarea cu familia in parc putea fi obtinuta doar de fruntasii in productie.
Toata lumea manca la cantina fabricii si, dupa programul de lucru, era antrenata in activitati civice, munca patriotica si alte asemenea - notiunile de timp liber si univers privat nu pareau sa existe.
Cartile, operele muzicale, filmele, piesele de teatru aveau un singur subiect: viata si realizarile marelui Kim. Cand i-am intre
