Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani pentru irigaţii

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 17 octombrie 2006 ·

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale va acorda o subvenţie în valoare de 390 lei/hectar pentru acoperirea cheltuielilor necesare activităţii de irigaţii în sezonul anului 2007. Este vorba de un plafon maxim la hectar, unitar la nivel naţional, al subvenţiilor de la bugetul de stat. Actul care reglementează noul plafon este Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 667 din 06.10.2006. Comparativ cu anul 2006, pentru sezonul de irigaţii 2007, cuantumul estimat al acestui plafon este mai mare cu 30 la sută. Contribuţiile pentru 2007 pe care trebuie să le plătească organizaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii au rămas aceleaşi ca pentru anul 2006, respectiv 20 la sută din tariful anual de întreţinere şi 10 la sută din tariful de livrare a apei de irigaţii. Măsurile aprobate au în vedere faptul că o creştere rapidă a costurilor într-o perioadă de timp relativ scurtă, nesusţinută de o majorare corespunzătoare a cuantumului plafonului maxim la hectar, conduce la creşterea exagerată a ponderii participării directe a beneficiarilor la acoperirea costului irigaţiei. Acest lucru poate influenţa negativ dezvoltarea şi consolidarea activităţii de irigaţii, chiar şi acolo unde se întâlnesc condiţii favorabile din punct de vedere al costurilor. Subvenţiile pentru sezonul de irigaţii al anului 2007 se acordă numai organizaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii care au achitat contribuţia proprie la tarifele anuale până la data de 31 ianuarie 2007. (S.S.)

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale va acorda o subvenţie în valoare de 390 lei/hectar pentru acoperirea cheltuielilor necesare activităţii de irigaţii în sezonul anului 2007. Este vorba de un plafon maxim la hectar, unitar la nivel naţional, al subvenţiilor de la bugetul de stat. Actul care reglementează noul plafon este Ordinul Ministrului

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de vânt puternic în mai multe zone din țară

Mediafax acum 35 minute
Una dintre avertizări, în vigoare sâmbătă între orele 5.00 și 23.00 vizează Carpații Meridionali și Carpații de Curbură. Aici, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 70…90 km/h, iar la peste 1700 m vor fi rafale de 90…120 km/h. O altă averti

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

Cine sunt oamenii care au decis deja cine va primi Premiul Nobel pentru Pace și ce părere au ei despre Donald Trump

HotNews acum 36 minute
Cinci membri ai Comitetului Nobel din Norvegia sunt oamenii care au stabilit cine va fi noul laureat al Premiului Nobel pentru Pace, scrie site-ul Al Jazeera. În fiecare an, Comitetul Nobel, ai cărui membri sunt aleși de parlamentul norvegian, acord

Pericol major în Filipine Cutremur de 7,6 și avertizare de tsunami. Recomandări pentru cetățenii români

Ziua Constanta acum 18 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, un cutremur

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

BusinessMagazin acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă, în prognoza valabilă pentru perioada 13 octombrie – 10 noiembrie, că valorile termice se vor situa, în general, în jurul mediilor multianuale, cu abateri uşoare de la normal, iar regimul pluviometric v

FIDELIS de octombrie: Titluri de stat în lei și euro, cu dobânzi neimpozabile de până la 8,20%

HotNews acum 2 ore
Începând de astăzi, 10 octombrie, până vineri, 17 octombrie, persoanele fizice (rezidente și nerezidente), cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, a transmis vineri Ministerul Finanțelor. Titlu

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Premierul Bolojan: Dacă ne reducem cheltuielile, de anul viitor lucrurile se vor îndrepta. Va scădea inflaţia înspre jumătatea anului viitor, destul de mult şi vom vedea o stabilizare a lucrurilor

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat că, dacă România va reduce cheltuielile în aceste luni, situaţia se va îndrepta de anul viitor, iar inflaţia va scădea destul de mult ”înspre jumătatea anului viitor”

Instagram s-ar putea lansa pe TV / ”Dacă comportamentul şi consumul de pe aceste platforme se mută la televizor, atunci trebuie să trecem şi noi la televizor”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meta ia în calcul dezvoltarea unei aplicaţii de Instagram pentru televizoare, spune şeful platformei Adam Mosseri, transmite News.ro. O posibilă viitoare versiune pentru televizoare a Instagram ar pu

Cabinetul israelian ratifică armistiţiul din Gaza şi acordul privind schimbul de ostatici cu Hamas / Ostaticii deţinuţi în Gaza vor fi eliberaţi în decurs de 72 de ore

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul Israelului a aprobat planul de încetare a focului în Gaza şi de eliberare a ostaticilor, a anunţat biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu într-o declaraţie, ceea ce înseamnă că aermistiţ

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

14°
vin.

11°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

11°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°