Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi arestati pentru trafic cu droguri de mare risc

Publicat in Vocea Brailei, marți 17 octombrie 2006 ·

Doi dintre suspectii de trafic cu droguri de mare risc prinsi la Braila, in actiunea de joi seara, au fost arestati. Initial, ei au fost retinuti pe ordonanta, iar la propunerea procurorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Galati, Tribunalul Galati a emis mandate de arestare preventiva pentru primele 29 de zile. Astfel, braileanul N.N. (24 de ani) urmeaza sa fie cercetat pentru trafic de droguri, iar galateanul P.N. (32 de ani), pentru detinere in vederea consumului. Ceilalti patru suspecti prinsi de politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate (CCO) Galati si ai Serviciului CCO Braila au fost eliberati, dar se continua cercetarile cu privire la faptele savirsite de acestia. Demn de mentionat este si faptul ca actiunea de saptamina trecuta a fost sprijinita si de politisti din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Biroul Teritorial Galati, care filau de mai bine de trei luni aceasta retea, cu tentacule in judetele Braila si Galati.

Joi seara, politistii au realizat flagrantul la benzinaria "Lukoil", din Bariera Calarasilor, unde i-au surprins pe cei doi exact in momentul in care incheiau tranzactia. Braileanul ii oferea galateanului o doza de "MDMA", un drog de mare risc, in schimbul sumei de 250 lei (2,5 milioane lei vechi). Cei doi au fost intrerupti de oamenii legii, care i-au perchezitionat corporal si apoi i-au retinut, impreuna cu alte patru persoane care ii insoteau: C.V. (33 de ani), S.M.D. (30 de ani), ambii din Braila, I.C. (28 de ani) si S.M. (34 de ani), ambii din Galati.

Droguri ascunse in cutia postala

Actiunea a continuat cu o descindere in doua apartamente din cartierul Obor, situate la etajul doi al unui bloc si pozitionate unul linga celalalt. In

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 28 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 54 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 28 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 40 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°