Doua precizari prealabile. Prima: nu ma numar printre cei care se tem de riscul de a ne culca seara in un regim oligarhic si de a ne trezi dimineata intr-o dictatura. Imi bazez, insa, optimismul (iata ca sunt si eu, intr-o privnita, optimist!) pe ratiuni care tin strict de contextul international.
A doua: vorbind despre „complicitatile cu Basescu“, nu ma refer la ce este sau cum arata Basescu in calitate de personaj politic, ci la ceea ce pot vedea unii in el si la rolul pe care el il poate juca.
Desigur, imi dau seama ca pentru Traian Basescu ar fi o zi mare ziua in care si-ar putea sterge pantofii cu filele Constitutiei si ar putea curata presa de „gaozari“ incomozi. N-ar mai fi nevoit sa-l suporte pe Tariceanu. Si nici sa faca echilibristica, usor hilara, pentru a-l suspenda definitiv pe Atanasiu. Totul s-ar simplifica atunci.
„Micul Nero“, cum il ironizeaza acum Sorin Oprescu, ar deveni subit „marele Basescu“.
Si, mai ales, imi dau seama ca Traian Basescu nu duce lipsa de lingusitori, de „yesmeni“, de trepadusi care ii deretica orgoliul. Ceea ce nu e deloc extraordinar intr-o tara unde actuala Piata Charles de Gaulle s-a chemat candva Piata Hitler, apoi Piata Stalin. Emil Bobu reprezenta la noi o specie, ilustrata azi cu brio de Emil Boc.
In aceeasi „specialitate“, PD se straduieste sa-si consolideze reputatia de „partid de papagali“, iar la Cotroceni Stolojan a compus, in calitate de valet prezidential (sub dicteul lui Valeriu Stoica, probabil), un program de federalizare a „dreptei“ menit sa faca praf PNL. Vechi obiectiv al „stangii“ feseniste.
Sa mentionez in treacat si „uneltele“ de rang secund, gen Raluca Turcan si Cristian Boureanu, care umbla cu flasneta pe la diverse televiziuni.
Dar altele sunt complicitatile majore despre care as vrea sa vorbesc in acest articol. Marile co
