Poliţiştii Secţiei 17 au reţinut, luni dimineaţă, un spărgător de case, după ce secretarul general al Ambasadei Libanului la Bucureşti a reuşit să-l imobilizeze. Potrivit poliţiştilor, în jurul orei 9.30, Rami Adwan, secretarul general al Ambasadei Libanului la Bucureşti, a telefonat poliţiştilor din sectorul 5 şi a anunţat că locuinţa sa, situată pe Bulevardul Eroii Sanitari, a fost spartă. Mai mult decât atât, diplomatul a anunţat şi că hoţul care i-a călcat pragul casei zace imobilizat pe treptele imobilului. O echipă a Secţiei 17, care a descins la reşedinţa secretarului general al Ambasadei Libanului, Rami Adwan, l-a găsit legat pe hoţul, identificat ulterior ca fiind Victor Preda în vârstă de 69 de ani, cunoscut în zonă ca om al străzii. Reprezentantul ambasadei a povestit că infractorul a intrat pe o uşă secundară lăsată descuiată, iar în jurul orei 9.15, l-a găsit pe scara de serviciu, având un rucsac în mînă. Hoţul a încercat să fugă, însă a fost imobilizat de Rami Adwan. Cercetările sunt continuate cu Victor Preda în stare de libertate. Acesta este acuzat de furt calificat. (NewsIn.ro)
Poliţiştii Secţiei 17 au reţinut, luni dimineaţă, un spărgător de case, după ce secretarul general al Ambasadei Libanului la Bucureşti a reuşit să-l imobilizeze. Potrivit poliţiştilor, în jurul orei 9.30, Rami Adwan, secretarul general al Ambasadei Libanului la Bucureşti, a telefonat poliţiştilor din sectorul 5 şi a anunţat că locuinţa sa, situată pe Bulevardul Eroii Sanitari, a fost spartă. Mai mult decât atât, diplomatul a anunţat şi că hoţul care i-a călcat pragul casei zace imobilizat pe treptele imobilului. O echipă a Secţiei 17, care a descins la reşedinţa secretarului general al Ambasadei Libanului, Rami Adwan, l-a găsit legat pe hoţul, identificat ulterior ca fiind Victor Preda în vârstă de 69 de ani, cunoscut în zonă ca om al străzii. Reprezentantul ambasad