Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Licitaţie cu câştigător anunţat

Publicat in Adevarul, miercuri 18 octombrie 2006 ·

românească a grupului portughez cu acelaşi nume. Numele se află deja pe buzele directorilor din Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), deşi proiectul românească a grupului portughez cu acelaşi nume.

Numele se află deja pe buzele directorilor din Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), deşi proiectul se află abia în faza premergătoare studiului de fezabilitate. Lucrarea va fi realizată după metoda DB (design&build), adică firma care realizează proiectul se va ocupa şi de execuţie. "Înclin să cred că realizarea pasajului inferior de la Băneasa o va face firma Lena, pentru că deja lucrează la extinderea DN1 la şase benzi şi construieşte cele două pasaje superioare dintre Băneasa şi Otopeni", a declarat, pentru Adevărul, Mihai Iuga, director tehnic în cadrul CNADNR. El a explicat că, în aceste condiţii, construirea pasajului subteran va fi o extensie la lucrările pe care Lena le execută pe ruta DN1. "Organizarea de şantier este deja făcută. Ar fi mult mai uşor să lucreze în continuare aceeaşi firmă", adaugă directorul Iuga. Cu toate acestea, autorităţile vor să organizeze o licitaţie pentru atribuirea lucrărilor în luna ianuarie a anului viitor. Sigur este că, până în luna noiembrie 2007, pasajul inferior Băneasa ar trebui să fie gata, proiectul fiind programat să înceapă în martie. După realizarea pasajului, dacă se ţine cont de contribuţia tuturor lucrărilor de fluidizare a traficului între Băneasa şi Otopeni, drumul de la Casa Presei până la Aeroportul Otopeni ar trebui să fie străbătut cu maşina în aproximativ 15 minute.

Lena, pe lista "neagră" a edililor Capitalei

Imaginea companiei Lena printre primarii Bucureştilor nu este una bună: străzi neterminate, lucrări întârziate şi multe amenzi. Ei spun că de aproape doi ani se văd nevoiţi să lucreze cu această firmă de construcţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Ce au găsit jandarmii în Ghencea, înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
. Înainte de primul meci al sezonului 2025-2026, fanii au încercat să aducă materiale interzise pe stadionul din Ghencea. Jandarmeria a găsit cinci materiale pirotehnice, ascunse în interiorul arenei sportive, cu scopul de a fi folosite în timpul me

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 6 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în Alba, după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi p

Sorana Cîrstea, calificată în optimi la dublu, la Wimbledon

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaya (România/Rusia) s-a calificat, sâmbătă, în optimile probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai n

Doar 64% dintre românii apți de muncă lucrează, conform lui Radu Burnete: „Nu se poate ca doar unii dintre noi să plătim mereu”

Adevarul acum 40 minute
Consilierul prezidențial Radu Burnete atrage atenția că cei aproape 5 milioane de angajați din sectorul privat nu mai pot susține, prin taxe și impozite, întregul aparat bugetar, care a ajuns la peste 1,3 milioane de angajați. Burnete avertizează că

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de

Trafic blocat pe Transapuseana după o coliziune între două motociclete

Ziarul Financiar acum o ora
Traficul rutier este blocat în acest moment pe Drumul Judeţean 107I – cunoscut şi sub denumirea de Transapuseana – din cauza unui accident rutier grav produs sâmbătă. Din primele informaţii, este vorba despre o coliziune între două motociclete. În u

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°