Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cetateni de mana a treia

Publicat in Curierul, miercuri 18 octombrie 2006 ·

"Sunt inca un cetatean de mana a doua. Nu am euro in buzunare. Nu am dreptul sa-mi mut afacerea in Germania sau sa primesc o slujba in Austria". Frustranta declaratie apartine unui cetatean slovac si a fost folosita de o publicatie electronica, topix.net, pentru a arata ca Uniunea Europeana este inca o autostrada in care ultimele zece venite, mai ales cele opt state fost comuniste, circula inca pe o banda cu restrictii de viteza.

Intr-adevar, in ciuda tuturor declaratiilor si bunelor intentii ce par a radia dinspre Bruxelles si Strasbourg, este evident ca in blocul comunitar exista "jupani" ca Franta, Germania sau Marea Britanie, si rude sarace, precum Ungaria, Slovenia sau Cehia, primite cu aparenta bunavointa la masa bogatilor.

Acestea au tras tare timp de peste un deceniu sa ajunga in raiul comunitar, insa acolo au descoperit ca faptul ca au scapat de iadul din timpul si de dupa comunism nu e de ajuns. Si ca, de fapt, ajunsesera intr-un purgatoriu in care nu au parte de laptele si mierea promise.

Li s-au promis fonduri de miliarde de euro, li s-a spus ca moneda unica si liberul comert le vor aduce avantaje nevisate si ca vor circula si munci liberi ca pasarea cerului in Uniune.

Miliardele ce trebuiau sa curga neintrerupt din robinetul UE mai mult au picurat, iar Uniunea a avut scuza perfecta: "N-ati luat toti banii pentru ca nu sunteti in stare sa cheltuiti cum trebuie". Asa ca cele zece care au aderat in 2004 n-au reusit sa absoarba, in primii doi ani, decat 5,6 miliarde de euro din 21,5, adica aproximativ un sfert din banii promisi. Ca un exemplu, Cehia, o tara ce parea una cu temele facute, a reusit sa vaduveasca Uniunea de doar 522 de milioane de euro din 2,2 miliarde.

In ceea ce priveste moneda unica, doar 12 state sunt in Eurozona, iar restul, cu cateva exceptii, mai au destui ani pana sa implineasca toate criteriile stricte de

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 22 minute
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 4 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 22 minute
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Marcel Ciolacu: Am un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului de la Cluj-Napoca / Am început un dialog pentru a găsi o soluţie şi sunt ferm convins că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului din Cluj Napoca, dar a adăugat că a început un dialog pentru a găsi o soluţie în acest sens şi a precizat că este ferm convins că acest lucru

Debitul Dunării la intrarea în ţară, în creştere. Se estimează că viitura de pe Dunăre va intra în România în perioada 28-29 septembrie

Mediafax acum 32 minute
Conform sursei citate, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în creştere, fiind sâmbătă de 5700 mc/s, peste media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s), conform prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gos

Jandarmii și angajații Consiliului Județean Botoșani s-au raliat campaniei „Let’s do it, România!”

Botosani News acum 31 minute
Zeci de angajați ai Consiliului Județean Botoșani și ADI Ecoproces au ecologizat, în cadrul campaniei de curățenie desfășurată astăzi pe Drumul Mănăstirilor în zona adiacentă Mănăstirii Vorona. „Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 4 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 3 ore
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Rusia afirmă că a doborât 101 drone ucrainene. O autostradă a fost închisă

Mediafax acum 2 ore
Rusia a închis temporar sâmbătă autostrada M-9 din vestul regiunii Tver, în apropiere de oraşul Toropets, pentru a asigura siguranţa traficului, au raportat agenţiile de presă ruse, scrie Reuters. Măsura a fost luată la trei zile după ce un atac ucr

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°