Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre sistemul de abonare „Gazeta devreme“

Publicat in GAZETA de SUD, joi 19 octombrie 2006 ·

Acum opt ani, pentru a veni in intâmpinarea solicitarilor cititorilor nostri de a beneficia in mod regulat de cotidianul nostru la primele ore ale diminetii, am creat un sistem propriu de contractare si distributie a abonamentelor. Acest sistem, denumit sugestiv „Gazeta devreme“, s-a dezvoltat treptat in intreaga Oltenie, ajungând in momentul de fata sa cuprinda in aria sa de acoperire aproximativ 100 de localitati si sa numere peste 10.000 de abonati, dintre care mai mult de 5.000 numai in Craiova. Primirea Gazetei de Sud regulat, de luni pâna sâmbata, dimineata devreme, pretul avantajos (platesti 12 numere de aparitie si primesti 26!), inscrierea automata la tombolele cu premii deosebit de atractive, organizate lunar pentru abonati, sunt numai câteva dintre motivele pentru care tot mai multi dintre dumneavoastra au apelat la acest sistem de contractare si distributie a abonamentelor, ramânând apoi fideli acestui sistem si datorita seriozitatii de care au dat dovada agentii si distribuitorii nostri de abonamente. Cu siguranta ca nu suntem perfecti, dar cautam mereu sa ne imbunatatim activitatea, multumirea abonatilor nostri fiind pe primul plan. Am fost si vom fi mereu deschisi la orice solicitari sau sugestii ale abonatilor, incercând intotdeauna sa dam curs acestora, in masura posibilitatilor. Pentru aceia dintre dumneavoastra, cititorii nostri, care doriti sa beneficiati de avantajele sistemului de abonare „Gazeta devreme“, tot ceea ce trebuie sa faceti este sa ne contactati la numarul de telefon 0251.41.21.46. Un simplu telefon! Sau sa depuneti o cerere de abonare accesând site-ul nostru www.gds.ro. De restul ne ocupam noi! Contactati-ne si va veti convinge ca a meritat! Gazeta de Sud Acum opt ani, pentru a veni in intâmpinarea solicitarilor cititorilor nostri de a beneficia in mod regulat de cotidianul nostru la primele ore ale diminetii, am creat un sistem pro

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 7 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°