Doar o treime dintre ziaristii autohtoni cred ca „perioada cea mai proasta pentru mass-media din România dupa 1990, din punct de vedere al libertatii de exprimare a jurnalistilor“ a fost in anii 2000-2004, dupa cum rezulta dintr-un sondaj facut de CURS si publicat de Jurnalul National (An XIV, Nr. 4121, 16 octombrie 2006). Ceilalti 75% fie nu si-au dat seama ca guvernarea Nastase acaparase aproape toata media româneasca, fie au uitat cum aratau ziarele lor si ce stiri dadeau televiziunile si radiourile la care lucrau.
Ignoranta, uitarea deliberata sau amnezia sint pacate capitale pentru aceasta meserie care presupune comunicarea permanenta a realitatilor imediate si cautarea neobosita a adevarului. Pare improbabil ca trei sferturi dintre ziaristi sa fi sters cu buretele perioada neagra prin care a trecut presa in anii ultimei guvernari PSD, perioada in care: un jurnalist care investiga dosarele revolutiei a disparut (Iosif Costinas), peste 20 de ziaristi din provincie au fost agresati fizic, mai mult de jumatate din institutiile media din tara au trecut direct sau prin intermediari in proprietatea unor fruntasi PSD, iar cele mai multe cotidiene centrale primeau bani grei din publicitatea guvernamentala, in schimbul protejarii imaginii celor aflati atunci la putere.
E posibil, insa, ca multi dintre ziaristii care au fost martori sau au participat nemijlocit la propaganda desantata pro-Nastase sa se rusineze de ceea ce au facut de bunavoie sau sub presiunea patronatelor si sa ignore cu buna stiinta cei doi-trei ani in care au fost obligati sa scrie la comanda. Dar, chiar si asa, nerecunoasterea situatiei complicate prin care a trecut mass-media autohtona, consemnata la vremea respectiva de rapoartele Comisiei Europene si de documentele celor mai importante organizatii internationale de media, spune multe despre constiinta ziaristului roman si