Timp de 15 ani, românul a ştiut o placă: "Politicienii fură şi toate averile lor sunt făcute din furtişaguri". Ultimele Guverne au încercat din răsputeri să schimbe această optică. A apărut Legea 115/1996 privind controlul averilor demnitarilor şi funcţionarilor publici. Apoi a venit rândul reabilitării Parchetului Naţional Anticorupţie, creându-se Direcţia Naţională Anticorupţie. Monica Macovei a dat puteri sporite procurorilor şi judecătorilor.
Poliţia a devenit şi ea de temut. Au răsărit, precum ciupercile după ploaie, o serie de comisii şi comitete toate cu menirea de a controla sfera politicului. Politicienii sunt disperaţi în încercarea lor de a-şi spăla imaginea. Acum, ultima găselniţă se numeşte Agenţia Naţională de Integritate, un nou organism menit a controla averile politicului. Lăsând la o parte faptul că Legea de funcţionare a ANI a fost măcelărită în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor – Consiliul Naţional de Integritate, forul de conducere al Agenţiei, se subordonează Parlamentului, din Consiliu au fost excluşi reprezentanţii ONG-urilor şi ai Guvernului, în conducerea ANI sunt doar reprezentanţii fiecărui grup parlamentar şi judecători de la Înalta Curte de Justiţie – se pune întrebarea la ce foloseşte ANI? Practic, acum, parlamentarii au creat un organism condus de ei, prin care ei se verifică pe ei înşişi. Este precum celebra afirmaţie "eu centrez, eu marchez". Mai mult, ANI se suprapune prevederilor Legii 115, făcând, practic, acelaşi lucru, având aceeaşi menire. De ce însă era nevoie de acest lucru? În primul rând pentru că Europa ne-a cerut-o. Numai că, în dulcele stil mioritic, noi reuşim să facem praf orice lucru bun. Pentru Europa, funcţionează ANI. Realitatea spune însă că este un mare bluf. ANI funcţionează pe hârtie. Pentru Europa, România este descentralizată, având euroregiuni. Realitatea spune însă că este un mare bluf. Euro