Ca pe vremuri, s-a strigat pe toate strazile „A venit circul!“. Trei elefanti resemnati si apatici au defilat pe strazi, alungând putin monotonia târgului. Spectacolele de circ mi-au produs totdeauna un sentiment neplacut; de mila amestecata cu revolta. Clovni batrâni, strident boiti, se chinuiesc sa amuze publicul. Animale slabanoage, zavorâte in custi strâmte, sunt constrânse sa faca lucruri pe care n-ar dori sa le faca, obligate de dresori falnici, fie prin forta biciului, fie prin necesitatea de a primi ceva de mâncare. Dar parca viata noastra nu seamana, intr-un fel, cu un imens circ? Nu intâlnesti peste tot clovni decrepiti, fiinte slabanoage condamnate de politicienii dresori sa traiasca asa cum n-ar trebui? Dar sa nu mai aud de politicieni; si sa nu ne mai plângem atâta de ei, ca niste babe cocârjate. Noi i-am ales, noi ii suportam; ne reprezinta fiindca ne seamana. Sa-i purtam sanatosi; cât om mai putea. Dar a fost oare cândva altfel? Sau ar putea fi? Fiindca am vrut altceva, am cautat prin carti Craiova de altadata. M-am intors la memoriile lui Argetoianu, fresca viu colorata a unui sfârsit de epoca. Nu e o istorie propriu-zisa a Craiovei, ci a locuitorilor ei. „E pacat ca nimeni nu s-a gândit sa schiteze viata sufleteasca a oraselor de provincie românesti inainte de renasterea noastra nationala. Erau mai toate adormite in «somnul cel de moarte» al lui Andrei Muresan si nazuintele straine de preocuparile de ordin material nu se manifestau decât in capitalele traditionale, Bucuresti, Iasi, Craiova“. O face, pentru Craiova, Argetoianu cu mult farmec si cu oarecare duiosie ascunsa intr-un voit sarcasm. „Asistam la declinul vechii boierimi, bizantina si balcanica, supusa unor ritualuri aparent pline de stralucire, dar gaunoase si lipsite de substanta. Apare noua boierime, scolita la Paris sau Viena, dar care, intoarsa la Craiova, cu greu se poate dezbara de vec