Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Persoanele cu deficiente nu sunt agreate de angajatori

Publicat in Ziua Constanta, joi 19 octombrie 2006 ·

Integrati prin nepasare Un obiectiv foarte important in vederea aderarii la Uniunea Europeana este si acordarea de sanse egale persoanelor cu deficiente. Cu toate ca exista numeroase proiecte in acest sens, dar si multe prevederi legislative, realizarile nu sunt pe masura asteptarilor. Si asta, cel putin in ceea ce priveste incadrarea acestora in munca. Statisticile arata ca la nivel national, numai una din 20 de persoane cu handicap are un loc de munca stabil. Cu alte cuvinte, numai 5% din totalul persoanelor cu handicap din tara, cu varste potrivite pentru angajare, au un loc de munca. Cu toate ca legile in vigoare ii obliga pe cei care au mai mult de 100 de angajati sa contracteze si persoane cu dizabilitati intr-un procent de cel putin 4% din numarul total de angajati. Un raport al Institutului Pentru o Societate Deschisa evidentiaza faptul ca "angajatorii nu respecta aceasta cota si evita plata "amenzilor" publicand anunturi de angajare prin care cer calificari pe care nicio persoana cu dizabilitati nu le-ar putea indeplini". Petre Dinica, directorul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Constanta ne-a declarat ca angajatorii sunt reticenti in ceea ce priveste persoanele cu deficiente si ca foarte putini dintre acestia isi gasesc un loc de munca. "In general, gasesc foarte greu un loc de munca. Din pacate, angajatorii ori nu cunosc, ori nu vor sa respecte prevederile legale. La nivelul autoritatilor centrale se vrea modificarea reglementarilor in domeniu. Deocamdata, este numai un proiect", ne-a mai spus Dinica. Pe de alta parte, nici persoanele aflate in dificultate nu prea au tragere de inima sa se angajeze. Acestora le este mai comod sa ia o pensie de la stat.Bursele de ocupare pentru persoanele cu dizabilitati, fara succesIn ceea ce priveste autoritatile care se ocupa de ocuparea fortei de munca, problema persoanelor cu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 41 minute
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Premiile Oscar 2025: „Anora” a câştigat premiul pentru cel mai bun film

Mediafax acum 2 ore
Filmul „Anora” a câştigat, duminică, cinci premii Oscar, inclusiv râvnitul trofeu Oscar pentru cel mai bun film. Producţia spune povestea unei lucrătoare sexuale care primeşte şansa unei noi vieţi atunci când se căsătoreşte cu un client bogat.

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Prada se apropie de un acord de 1,6 miliarde de dolari pentru achiziţia Versace

News.ro acum o ora
Grupul italian de lux Prada este tot mai aproape de finalizarea unui acord pentru achiziţia Versace de la conglomeratul de modă Capri Holdings, pentru aproape 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari), potrivit unui articol publicat duminică de

Captura anului pe Dunăre, la Moldova Nouă: somn uriaș, de aproape 140 de kilograme

G4Media acum o ora
Un bănățean a reușit o captură incredibilă pe Dunăre. Este vorba despre un adevărat monstru, un somn de trei metri și aproape 140 de kilograme, anunță DeBanat. Performanța pescarului a avut loc, ieri, în zona Moldova Nouă – Coronini. Un prieten al p

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum o ora
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Premiile Oscar 2025 - "Anora", cel mai bun film, cu cinci statuete. Adrien Brody şi Mikey Madison au câştigat la categoriile de interpretare. Sean Baker - cel mai bun regizor/ Lista câştigătorilor/ VIDEO

News.ro acum o ora
"Trăiască filmul independent", a spus Sean Baker, regizorul "Anora", desemnat Cel mai bun film la cea de-a 97-a ediţie a galei Premiilor Oscar care a avut loc la Dolby Theater din Los Angeles. Baker a câştigat pentru producţia, regia, scenariul şi m

A început Postul Paștelui 2025. Ce NU ai voie să faci, sub nicio formă, încă din prima zi

Cancan acum 24 minute
Postul Paștelui, cunoscut și sub numele de Postul Mare, este cea mai importantă și mai strictă perioadă de pregătire spirituală pentru creștinii ortodocși. În 2025, acest post începe pe 3 martie și se încheie pe 19 aprilie, însumând 48 de zile de re

Politico: Promisiuni privind apărarea, dar puţine detalii, în timp ce Europa intră într-o săptămână decisivă

News.ro acum 2 ore
Europa intră într-o săptămână crucială pentru viitorul securităţii sale - după un summit la Londra care a oferit o mulţime de promisiuni, dar puţine răspunsuri concrete, relatează Politico. Un grup de lideri mondiali - inclusiv Volodimir Zelenski, d

Trudeau va fi primit de regele Charles al III-lea şi vor discuta despre suveranitatea Canadei, în faţa ameninţărilor expansioniste ale lui Donald Trump

G4Media acum 10 ore
Premierul canadian Justin Trudeau a declarat duminică la Londra că se va întâlni cu regele Charles al III-lea, luni, pentru a discuta despre „suveranitatea” Canadei în faţa ameninţărilor expansioniste ale lui Donald Trump, notează AFP, citată de Age

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°