Theodor Stolojan a demisionat de la Cotroceni. E un fapt care limpezeste situatia domniei sale, pana acum mai mult decat ambigua, cu insemnate pagube nu numai pentru imaginea sa de politician serios, dar si pentru imaginea de echidistanta a lui Traian Basescu. E in acelasi timp un fapt care dovedeste ca Theodor Stolojan a capatat incredere in Proiectul de la Pitesti si, ca prin urmare, va merge pana la capat in campania declansata impreuna cu ceilalti rebeli.
Intamplarea de luni seara ar trebui sa sporeasca ingrijorarile actualei conduceri a PNL si, mai ales, s-o indemne la masuri rapide si radicale, altele decat cele de rutina, cum ar fi primirea de telegrame de adeziune de la filiale. Tot luni, conducerea PNL a anuntat si una din masurile mai aparte de contracarare a cruciadei celor cinci. Membrilor PNL li s-a lansat avertismentul ca vor fi exclusi din partid daca se vor alia la Grupul de initiativa.
Pe termen scurt, poate ca decizia va avea o anume eficienta. Pe termen lung si chiar pe termen mediu, e dezastruoasa. Intr-un partid, chiar si intr-unul comunist, solidaritatea cu liderii de la Centru e o chestiune de optiune personala. Sigur, si intr-un partid democratic, nu numai intr-unul totalitar, solidaritatea asta poate fi impusa. Ce temeiuri se pot gasi insa intr-o solidaritate din frica sau din oportunism? Nu era, oare, mai normal ca actuala conducere a PNL sa declare ca fiecare membru e liber sa aleaga intre conducerea aleasa statutar si Grupul de initiativa? S-ar fi limpezit apele.
Si chiar daca PNL ar fi ramas doar cu cateva sute de membri, forta convingerii interioare ar fi fost infinit mai mare decat forta constrangerii. Dar nu numai atat. Procedand astfel, conducerea PNL a mai comis si aceste greseli:
a) a confirmat acuzatiile aduse lui Theodor Stolojan ca membrii asculta de echipa de la Centru de teama;
b) au adancit impres
