Intr-un numar recent al publicatiei Adevarul literar si artistic, dl Sorin Lavric reia declaratii ale dlui Gabriel Liiceanu, facute de acesta din urma, din cite am inteles, intr-o emisiune TV, referitoare la incompatibilitatea dlui Vladimir Tismaneanu cu functia de presedinte al comisiei insarcinate sa formuleze actul oficial de condamnare a comunismului romanesc. Pe urmele dlui Liiceanu, dl Lavric considera inacceptabil din punct de vedere moral si spiritual faptul ca, in 1978, dl Tismaneanu a semnat, in publicatia Viata studenteasca, un text care facea elogiul gindirii si personalitatii lui Nicolae Ceausescu.

Oricine va fi de acord ca un asemenea text trebuia adus la cunostinta opiniei publice. Dar de aici si pina la a conveni asupra semnificatiei sale prezente, calea e lunga. in primul rind, trebuie sa avem in minte faptul ca, in presa comunista, niciodata nu poti fi sigur de relatia dintre un material si numele care apare la inceputul sau la sfirsitul lui. Este aceasta o lege pe care eu unul am experimentat-o pe propria piele. Cindva in 1987, pe cind eram student la Facultatea de filologie a Universitatii Bucuresti, revista centrului studentesc, Convingeri comuniste, a publicat un interviu care, chipurile, mi-ar fi fost luat mie si sotiei mele de atunci. Era vorba despre o porcarie in care multumeam pentru „minunatele conditii“ create de partid si de stat si pentru faptul ca tovarasul Ceausescu militeaza de dimineata pina seara, in arena internationala, pentru dreptul nostru de-a ne creste copilul in pace. Acest „interviu“, care m-a perplexat, a fost compus, cap-coada, de unul dintre colegii mei de an, colaborator regulat al respectivei publicatii, care a recunoscut totul cu seninatate, incercind sa ma convinga ca, de fapt, infama lui incropeala era ceva subversiv, plin de „fitile“.

Ar fi fost greu, in acele circumstante, sa nu-mi imagi