Bunicul din "Dumbrava minunată" s-a dus să se odihnească puţin, după o viaţă trăită printre oameni. I-a contaminat pe toţi cu umor, dar acum nu mai este. Avea 86 de ani. Actorul Ernest Bunicul din "Dumbrava minunată" s-a dus să se odihnească puţin, după o viaţă trăită printre oameni. I-a contaminat pe toţi cu umor, dar acum nu mai este. Avea 86 de ani. Actorul Ernest Maftei a murit în somn liniştit, joi dimineaţă, la Spitalul Militar "Carol Davila" din Bucureşti, după mai mulţi ani în care a suferit de cancer pulmonar, dar slăbit şi de o suferinţă cardiovasculară şi un diabet zaharat. Deşi spunea că joacă mai mult în filmul vieţii şi mai puţin în cele de ficţiune, "Bădia", cum era alintat de apropiaţi şi admiratori, a strâns în palmaresul personal peste 150 de prezenţe în pelicule româneşti şi străine. Într-un interviu pe care l-a acordat ziarului Adevărul anul trecut, Ernest Maftei declara: "La 85 de ani aştept roluri speciale, nu să joc în telenovele. Noi ar trebui să ridicăm publicul la valoare, şi nu arta terfelită în jos, înspre el. Nu mă interesează rolurile astea pentru că nu vreau să mă prostesc acum, la bătrâneţe, şi să uit de lucrurile serioase pe care le-am făcut de-a lungul timpului". Cel mai recent film românesc în care poate fi văzut este "Păcală se întoarce". "Esenţele tari se ţin în sticle mici", spunea actorul, care a fost închis, în tinereţe, pentru convingerile sale legionare. Nora artistului a afirmat că el a făcut ultimele glume miercuri, pe patul de moarte, iar seara, târziu, s-a interesat, cu zâmbetul pe buze, care este rezultatul meciului Steaua - Real Madrid. Sicriul cu corpul neînsufleţit va fi depus, în această dimineaţă, la Biserica Amzei. Tot aici va avea loc, sâmbătă, la ora 12,00, slujba de înmormântare, după care cortegiul funerar va porni spre Cimitirul Belu, spre Aleea Actorilor.