Despre locurile situate intre ape se spune ca sunt prielnice vrajilor. Venetia este in acest caz o magie plutitoare.
Parca ma simt un om mai implinit de cand am ajuns acolo, pentru ca de ceva vreme mi s-a dezvoltat o atractie inflacarata pentru Italia. Pe de-o parte cred ca mi-a fost indusa de surse externe, pe de alta parte cred ca este ceva absolut natural sa iubesti Italia.
Am stat putin, ca de obicei, dar am avut noroc pentru ca Venetia nu este foarte mare si in doua zile ai destul timp sa-i prinzi atmosfera.
De la inceput se anunta o calatorie de zile mari. Am plecat cu un avion al carui pilot era italian. Ne-am urcat, ne-am pus regulamentar centurile de siguranta, am decolat, dar aici scenariul se schimba un pic. Am ajuns cu jumatate de ora mai devreme! Nu mi s-a intamplat niciodata acest lucru. Ma certo, mi-am zis! Una dintre trasaturile italienilor mi-a fost confirmata: mari iubitori de viteza, chiar si la inaltime. Ar fi trist pentru o natie care se poate lauda cu nume precum Ferrari sau Maseratti sa fie niste soferi/piloti calmi si cumpatati.
Cred ca nu a durat mai mult de jumatate de ora cazarea la hotelul din Mestre si fuga pana la trenul care ne ducea pe deasupra apei la Venetia, iar tot drumul nu a durat mai mult de zece minute cu personalul lor care ar putea fi foarte bine "sageata" noastra albastra (ghilimelele sunt necesare).
Si am ajuns...pasesti intr-o alta lume. Incredibil de aglomerata si de calduroasa. Pe canale era o forfota asa cum am auzit ca este pe strazile lor. Vaporetto, gondole, carabinieri, ambulante, depasiri, palpitatii...nimic grav nu se intampla pentru ca banuiesc ca fiecare are traseul sau organizat in haosul asta acvatic. Sau poate este natura lor sa fie atat de grabiti. Oricum, mi-a placut enorm. Parca m-a trezit din somnolenta.
Impreuna cu alti doi-trei prieteni am luat-o pe stradutele in
