Ma scuzati pentru aceasta alaturare neinspirata de cuvinte, dar asta pare ca este realitatea pura. Inainte de a ajunge la miezul acestui text (ca sa ma dau si eu mare), cred, sincer, ca Branza poate fi profesor cu adevarat. De lucru manual, cel mult.
Nu vi-l inchipuiti intr-un halat albastru, cum ne da ultimele indicatii in legatura cu surubul pe care il avem de pilit? Doar el ar fi fost in stare sa ne invete cum sa trecem cu bine peste proba de traforaj viteza care bate la usa. I-am stricat iar imaginea. Pai cum o sa-l mai priveasca aia de la NASA atunci cand le preda saptamanal caietul cu ultimele descoperiri in domeniu.
Apropo, cica ultima ar fi montarea unui submarin la o racheta care are ca obiectiv un slalom urias printre razele soarelui. Nu e tare? Cine putea sa se gandesaca la asta, daca nu Branza?
O introducere de efect intarziat
Si iata ca am ajuns si la miezul acestui text. Dupa cum stiti, de ceva timp, a inceput facultatea. Iar Wili n-avea cum sa lipseasca de la primele lui ore de drept penal. V-am spus ca lui ii cam plac descoperirile. Asa ca nu era tocmai rau sa descopere ce studente au mai rasarit prin clasa. Si pentru ca suntem la capitolul descoperiri, n-ar fi rau sa le descopere un pic si de haine.
Cred ca abia asteapta sa primeasca un premiu Nobil sau Nobel (pentru Wili e diferenta doar de o litera), pentru ultimele descoperiri. Desi este un om foarte cunoscut (cel putin la el pe scara si-n Hummerul personal) si-a zis el lui, pentru ca marile spirite se intalnesc, ca trebuie sa vina cu o introducere in fata clasei. Si fiti atenti cum incepe Branza anul universitar. „Buna ziua.
Cred ca ma cunoasteti deja”. Liniste in clasa. Si tacerea e un raspuns. Deci nu-l cunoaste nimeni. Se vede ca nu mai citesc studentii din ziua de azi. Pentru ca Branza scrie carti. Cica a terminat asul de trefla. Acu
