In ultimii ani am observat in Romania un fenomen care m-a amuzat si in acelasi timp mi-a intarit convingerea ca tara noastra se "globalizeaza" cu o viteza uluitoare. Este vorba de aparitia in masa, industriala, a piticilor de gradina. Romanii recent imbogatiti sau pur si simplu oamenii care o duc putin mai bine si isi pot permite sa-si transforme vechea gradina de legume intr-o gradina peisajera simt o nevoie imperioasa de a-si instala pe domeniul lor acesti martori ai prosperitatii care sunt piticii de gradina. Mai mici, mai mari, uneori naivi, alteori grotesti, facuti din plastic sau din ciment, colorati violent sau spalaciti, imprumutand diverse atitudini umane (piticul cu roaba, piticul cu stropitoarea), acesti imigranti decorativi fac parte acum din viata psihologica cotidiana a Romaniei. In Occident, piticii de gradina au o lunga istorie. Tara care i-a cultivat cel mai mult este Germania, unde, spun specialistii, s-ar afla in jur de 30 de milioane de pitici de gradina. De altfel, Germania este, s-ar parea, si primul mare producator european de pitici de gradina. Ea exporta anual cam 2 milioane de astfel de spiridusi, marea lor majoritate spre tarile scandinave, spre Japonia si spre Statele Unite. In ciuda faptului ca basmul "Alba-ca-Zapada si cei sapte pitici" este unul german, originea piticilor de gradina trebuie cautata insa in alta zona a lumii. Mai precis, in Turcia, in regiunea Capadochia. In Evul Mediu, in aceasta incredibila regiune cu peisaj fantastic s-a dezvoltat o puternica industrie miniera. Cum galeriile erau greu de sapat, aveau mare cautare la acea ora lucratorii de statura mica, singurii capabili sa se descurce in galeriile extrem de stramte. Sute de mii de oameni mici de statura din intreaga Asie au luat atunci drumul Capodichiei, unde a aparut practic o intreaga populatie mica de statura de natura sa trezeasca numeroase fantasme. Ele avea