Cu un deceniu-doua in urma, nu erau prea multi aceia pe care sa-i tulbure ideea unei incalziri generale a planetei si consecintele acestui fenomen mai greu de remarcat la nivelul experientei directe a cetateanului obisnuit. Ajunsa in situatia de a-si revarsa peste continente multitudinea de produse de larg consum, civilizatia industriala a omenirii parea nu doar o realizare acceptabila, dar si intr-o permanenta consolidare. O perspectiva optimista si sigura, de nezdruncinat.

Naravit la trai lesnicios, dornic sa foloseasca neinfranat bunurile si serviciile puse la dispozitie de o economie de piata si de larg consum, al carei interes e constituit de propria sa dezvoltare exponentiala, omul contemporan este si producatorul, si beneficiarul acestei civilizatii tehnice si tehnologice, care exploateaza pana la epuizare resursele vii si nevii ale Pamantului. Cand spun "beneficiar", vreau sa se inteleaga atat cele bune, cat si relele implicate in acest mecanism economic dezlantuit. Un mecanism pe care secolul al XIX-lea l-a montat incet si tenace, secolul XX l-a rulat din ce in ce mai accelerat, iar anii din urma, cu tendinta lor de a globaliza si productia, si consecintele sale, ne arata mai clar incotro mergem si ce ne asteapta la capatul drumului respectiv.

Oamenii de stiinta sunt tot mai decisi sa recunoasca drept sursa a incalzirii globale actiunea necontrolata a factorului uman. Lumea civilizata e un viespar de automobile ce raspandesc in atmosfera gazele arse si produsele toxice secundare, tasnite din milioane si milioane de tevi de esapament. Avioanele, fara de care nu mai poate fi imaginat traficul modern, imprastie cantitati imense de asemenea gaze direct in paturile inalte ale atmosferei. Iar accidentele survenite in industria extractiei de titei - nu putine provocate de om cu buna stiinta, precum incendiile in serie pe care le-am vazut in razboiul