In ciuda unor pareri, lautarii bucuresteni nu au fost niciodata organizati intr-o breasla.

Apartineau unor clanuri si, pana catre jumatatea secolului al XIX-lea, erau robi, de obicei manastiresti. Asta in cazul tiganilor, fiindca lautari gaseai si printre romani si printre balcanicii pripasiti in oras. Desenul pe care il reproducem aici a aparut in Allgemeine Illustrirte Zeitung, sub forma de gravura in lemn, pe la 1880. Realismul miscarilor si vioiciunea chipurilor inclina spre ideea de desen dupa fotografie. Doar streasina de paie pare sa-i fi apartinut integral gravorului, fiind o rezolvare rapida cu efect de desen scolaresc. Este un detaliu minor. Mult mai interesanta este problema etniei acestor lautari. Sunt imbracati ca niste arnauti, fiind posibil sa fie urmasi ai acestora. Rezulta ca sunt albanezi. Am totusi un dubiu. Gravurile de la finele secolului al XIX-a ii prezinta pe greci, dar si pe vlahi costumati asemanator, daca nu chiar identic. Cat priveste mahalaua, localizarea ei este imposibila si, in cel mai fericit caz, o aventura. In spate se vede o biserica mica, un fel de paraclis, cu o turla. Acest aspect exclude din calcul biserica Scaune din centrul mahalalei cu acelasi nume, care era o mahala a lautarilor. Insa un lacas asemanator (vizibil in fotografiile lui Angerer) a fost biserica Calvina din vecinatatea bisericii Luterane, astazi sub carosabilul Strazii Stirbei Voda. Este insa o ipoteza si nimic mai mult. In ciuda unor pareri, lautarii bucuresteni nu au fost niciodata organizati intr-o breasla.

Apartineau unor clanuri si, pana catre jumatatea secolului al XIX-lea, erau robi, de obicei manastiresti. Asta in cazul tiganilor, fiindca lautari gaseai si printre romani si printre balcanicii pripasiti in oras. Desenul pe care il reproducem aici a aparut in Allgemeine Illustrirte Zeitung, sub forma de gravura in lemn, pe la 1880. Real