Generatia 96. Primul deceniu . Galeria Pogany, TNB, septembrie-octombrie 2006 Varianta restransa a amplei expozitii omonime din aceasta vara de la Palatul Mogosoaia, selectia de la Teatrul Na­tio­nal reflecta insa cu si mai mare acuitate problema fundamentala a asa-zisei Ge­ne­ratii artistice 96, anume inexistenta. Evident, au existat acei studenti admisi in anul de gratie 1990. O mare parte din­tre ei au si absolvit, normal, in 1996. Dar de aici pana la a-i considera o ge­ne­ra­tie artistica este cale lunga, iar aceste doua expozitii din 2006 n-o scurteaza defel. In arta, ceea ce leaga si constituie o anumita generatie este un spirit de corp, un ideal sau macar o idee, o forma sau macar o formatiune, asa cum a fost ge­neratia cubista din jurul lui Braque si Pi­casso ori aceea autohtona, tra­di­tio­na­lis­ta, ghidata de Sirato, Tonitza sau Pe­tras­cu. Acestia aveau in comun teme, sti­luri si aspiratii vizibile in opera. In lipsa acestora, detinerea unui carnet de stu­dent in perioada 1990-1996 nu in­­seam­na nimic mai mult decat un accident. Iar Generatia 96. Primul deceniu arata chiar astfel: o suma de ac­­cidente concomitente, diverse, dar foar­te usoa­re, simple contuzii pe figura plata a artei ac­tuale. Privita prin prisma acestor ex­po­zitii (probabil cele mai regresive bilanturi din ultimii 15 ani), arta romaneasca tanara de dupa 1989 arata ca ta­bloul unde nu s-a intamplat nimic. Desigur, se va spune, din aceasta expozitie lip­sesc figuri marcante, precum Ecaterina Vrana, de departe cel mai important si influent pictor al respectivei generatii, sau Marius Leonte, cel mai interesant sculp­tor al acelui moment in acel mediu. In ciuda lipsei acestora si in pofida pre­zentei unor artisti semnificativi precum Elena Copuzeanu, ce s-a impus, consecvent, pe tot parcursul acestei perioade, prin desenele de mari dimensiuni, viguroase si nelinistitoare, Gene­ra­tia 96. P