Dorobanţi 34 e adresa actuală a Ambasadei Serbiei (pînă de curînd a Serbiei şi Muntenegrului, după ce a fost a RSF Iugoslavia). Atunci cînd a căpătat această funcţie diplomatică, ţara vecină se numea Regatul sîrbilor, croaţilor şi slovenilor. Dosarul din faţa mea s-a întors la Bucureşti după 65 de ani, trecînd prin Londra şi Stockholm. El cuprinde istoria acestei case şi l-am putut cunoaşte datorită bunăvoinţei prieteneşti a dlui profesor Stevan K. Pavlowitch. Istoricul britanic al Balcanilor a ţinut să revadă casa în care a locuit în copilărie, cînd bunicul său era primul ambasador al Iugoslaviei la Bucureşti (şi Bucureşti a fost cea dintîi ambasadă a Iugoslaviei).
Tranzacţia prin care clădirea a dobîndit statut oficial a avut loc în 1919. A costat 180.000 de franci, adică, la cursul de după război al leului (2,23 pentru un franc), 401.400 de lei, sumă plătită colonelului N.Gh. Cantacuzino, unul dintre fiii Nababului, în calitate de împuternicit al cumnatului său. Proprietarul imobilului era prinţul Dimitrie I. Ghika, la acea dată absent din ţară, ca membru al delegaţiei române la Conferinţa Păcii de la Paris (el avea să fie ministrul de Externe al Guvernului Iorga în 1931-1932). Domiciliul său era în strada Luminii, nr. 16, casă de care trebuie neapărat să vorbim odată.
Cumpărătorul a fost Dj. Nastasievici, însărcinat cu afaceri. În 1921, cu ocazia achiziţiei mobilierului, pentru care s-au plătit 250.000 de lei, apare un ministru plenipotenţiar, Ciolac-Antici.
Actele din dosar descriu două corpuri de casă. Locuinţa principală, din zidărie masivă, cu acoperiş de tablă, era compusă din parter şi subsol, 9 camere, antreu principal şi antreu de serviciu, bucătărie, cămară, coridor, closete şi pivniţă, iar la etaj, 8 camere, un antreu, scara principală, scara de serviciu, closete şi coridor. În a doua clădire erau grajdul pentru cai, şopronul pent