3. Pestera Bolii
Bunul-simt ma impiedIca sa cred ca Platon va fi avut cunostinta despre Valea Jiului, desi, Platon fiind, vreuna dintre proiectiile lui ar fi putut foarte bine sa bantuie zona fara sa fi stiut ca acolo chiar exista, la propriu, Pestera respectiva.
Nici eu nu stiam, la acea vreme, nimic despre Platon, iar Pestera Bolii - cum se numeste si astazi, genial nume - era doar o pestera, un loc de joaca, fara conotatiile culturale de rigoare. Atunci intram prin gura ei larga, ca a unui peste urias, fara sa ma gandesc la Iona si la legenda cu pricina, starnindu-mi toate spaimele si deprinzand altele noi, ieseam apoi, pe partea cealalta, coboram pe Scara Hotilor, frant de oboseala fricii care ma urmase, umar la umar.
Erau anii de dezmortire, ca si cum m-as fi tot trezit dintr-un somn lung, neodihnitor, cand inca nu doream nimic, iar de stiut nu stiam nici macar acest lucru - ca nu doream nimic. Si mai ales, nu doream ceva anume; ma lasam dus de valul ametitor al increderii absolute plutind inconstient si inevitabil catre iesirea din fericire...
Uneori, duminicile dis de dimineata il auzeam pe tata spunandu-i mamei: "Trezeste copilul ca i-a venit zmeul!". Nu era nevoie sa fiu trezit - eram treaz inca inainte de a ma fi culcat, la fel fac si acum: noaptea de dinaintea vreunei partide de pescuit este noapte alba - cat despre zmeu, acesta era un om de toata isprava, pe care-l chema chiar asa - Zmeu - si care era dirigintele meu! Nu stiu de ce "i se pusese pata pe mine", cert este ca ma lua cu el la pescuit - dascalul-zmeu ma "mirosise" probabil, adulmecase solitarul din mine, companionul perfect pentru el, pentru acea "scoala a tacerii" de duminica. Bateam muntii, locurile si apele din zona - Parangul, Retezatul, defileul Jiului, Polatistea, Streiul, Rau mare, Rau Barbat, Ohaba de sub Piatra - nume fabuloase, omenesti, toate cu povestile lor
