Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concluzii neplăcute pentru România

Publicat in Adevarul, vineri 20 octombrie 2006 ·

CIA a transferat, totuşi, deţinuţi pe la Kogălniceanu exclus ca CIA să fi operat transferuri de deţinuţi fără ştirea autorităţilor române.

Claudio Fava a precizat că fostul ministru al apărării Ioan Mircea Paşcu şi fostul director al SRI şi fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională Ioan Talpeş au declarat că în perioada 2002-2003 a existat un acord verbal între SUA şi România privind folosirea bazei de la Mihail Kogălniceanu. Autorităţile române nu aveau însă acces la toate facilităţile bazei. Ei nu au exclus totuşi ca oficialii de la Bucureşti să aibă cunoştinţă de aceste zboruri. Mai mult, Fava a aflat că SUA şi România au semnat, la 7 decembrie 2005, un acord oficial, care specifică faptul că avioanele şi celelalte vehicule americane nu pot fi inspectate de către autorităţile române. Raportorul a mai spus că nu s-a întâlnit cu nici un fost angajat al bazei.

La 6 decembrie 2004, un avion al CIA a aterizat pe Băneasa

Membrii comisiei au identificat trei zboruri ale unor avioane folosite de CIA pentru "predări extraordinare", care au aterizat şi în România. Cel puţin alte şase zboruri au trecut şi prin ţara noastră. Fava a dat drept exemplu cazul avionului Gulfstream N478 GS, care a decolat de la Baghram (Afganistan) şi a aterizat pe 6 decembrie 2004 pe Aeroportul Băneasa. El susţine că acest zbor a fost sigur al CIA, sub acoperirea unei companii-fantomă, "Centurial Aviation". Aparatul, care a avut la bord şapte pasageri americani cu paşapoarte de serviciu, a decolat din Bucureşti peste două zile, fără ca autorităţile române să verifice scopul zborului. Raportorul PE a ţinut să precizeze că în Baghram se află baza americană unde sunt ţinuţi prizonierii capturaţi în Afganistan. El spune că nu are niciun dubiu că "Centurial Aviation" este o companie-fantomă a CIA. Dacă încerci să o cauţi, constaţi că nu are director, nu ar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL: Toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa conducerii PNL, că toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen. Preşedintele PNL a declarat după şedinţa conducerii

Bacalaureat 2024 76 de candidați din județul Constanța au absentat la proba scrisă de Limba și Literatura Română

Ziua Constanta acum 26 minute
Astăzi, 1 iulie 2024, s-a desfășurat Proba Ea)- Limba și literatura română în 17 centre de examen din județul Constanța. 76 de candidați au fost absenți. Nu au fost înregistrate situații speciale. Potrivit ISJ Constanța, mâine, 2 iulie 2024, se va d

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 3 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum 3 ore
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Tîlvăr: România continuă să fie un contributor activ la întărirea capacităţilor de apărare ale NATO

Mediafax acum 2 ore
„În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, precum şi aspecte relevante privitoare la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Cod galben de inundații pe râuri din mai multe județe. Zonele amenințate de viituri

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 1 iulie, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până marţi, 2 iulie, la ora prânzului, în 8 bazine hidrografice din Transilvania, Crişana, Banat şi Oltenia. Potrivit hidrologilor, în intervalul 1 iulie, ora 20:00 - 2 iul

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°