Râdeţi! Rădeţi mă, nu m-auziţi?! Dacă vă spun să râdeţi, râdeţi! Nu v-o cere oricine, că doar unul e Tudor Călin Zarojanu, editor la revista "Flacăra" şi fost colaborator la "Cotidianul", şi autor a două romane (deja!) dintre care unul recent cu titlu trendy - Sfârşitul lumii şi altul voit pleonastic, tot ca să râdeţi voi, Reluare cu încetinitorul ! În cinstea voastră şi a bunei-dispoziţii am născocit şi cartea asta de proză scurtă, i-am dat un titlu cam prăfuit ce-i drept (îmi cer scuze de o mie şi una de ori, Viaţa ca troleibuz suna mai bine, nu?) şi m-am dat de trei ori peste cap înainte şi-napoi numai ca să vă oblig să râdeţi cu orice preţ. Râdeţi deci, c-aşa trebuie!

Dacă radiografierea minţii scriitorilor ar fi fost cu putinţă, cam aşa va fi arătat fluxul conştiinţei domnului Tudor Călin Zarojanu când a pus punct şi ultimei povestiri din cele 22 care alcătuiesc volumul de faţă şi s-a aşezat comod într-un locşor plăcut aşteptând, poate, elogiile criticilor. Dar să ne oprim mai pe-ndelete, asupra bucăţilor de faţă.

Avem de-a face cu texte în care nu se întâmplă mare lucru, mici instantanee de viaţă comunistă. Din paginile cărţii pândesc blocurile anoste şi crem, îmbrăcămintea gri, vinilurile date pe sub mână, Daciile 1300, cele două ore de program Tv, şi multe, multe alte detalii care alcătuiau viaţa de zi cu zi a oricărui român cu douăzeci şi ceva de ani mai înainte. Nu e o realitate înfiorătoare, dar nici nu o poţi rememora cu acea melancolie dulceagă, încărcată de regrete moi, care-i în stare să preschimbe şi cele mai stânjenitoare momente ale vieţii în amintiri plăcute.

Citind prozele lui Tudor Călin Zarojanu nu mă pot abţine să nu-mi amintesc reclamele recente la ciocolata cu "rom". Tiparul de construcţie e acelaşi. Se iau câteva stereotipii intens mediatizate (basca lui Ceauşescu, defectul de vorbire, apelativul de