Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Nu mai candidez la Primaria municipiului!"

Publicat in Vocea Brailei, vineri 20 octombrie 2006 ·

Seful echipei de Gica Contra. Circotasa-sefa, cea care are mereu de reclamat ceva sau pe cineva, si-i trage si pe altii dupa ea, in angrenajul circotelii. Este modul in care este vazuta de multi dintre politicienii locali, dar si de o parte a brailenilor, viceprimarul Daniela Vasioiu. Chiar daca sustine ca n-a obosit sa sesizeze lucrurile pe care le crede in neregula, aceasta admite ca s-a obisnuit sa nu fie ascultata, iar reclamatiile sale sa nu aiba nici un efect. Si nu ca s-ar recunoaste invinsa de cercurile de interese despre care crede ca sint adevaratele foruri de decizie in Braila, dar a decis sa nu mai candideze niciodata la functia de primar. Nu de alta, dar a ajuns la concluzia ca nu se merita.

Iar daca nu si-a luat jucariile din Primarie si n-a plecat pina acum, a fost mai mult din orgoliul de a nu se recunoaste invinsa de primarul Cibu. Recunoaste ca a vrut sa faca acest pas, in urma cu citeva luni, cind a simtit ca cedeaza psihic, dar n-a fost lasata de centru, si apoi a decis ca va merge pina la capat. La capat de mandat. Gustul amar il are insa de pe acum, dat fiindca a ajuns la concluzia ca Anton Lungu era un primar mai bun decit cel pe care l-a pus Alianta.

- Nu ati obosit in postura de Gica Contra pe care o aveti in ochii multor politicieni si ai unei parti a opiniei publice?

- Nu stiu daca am obosit, pentru ca ne-am asumat acest rol, cu foarte multi ani in urma, circa 10 ani. In opinia noastra, nu este o manifestare de Gica Contra - si tocmai de-aia n-am obosit -, ci este o asumare a rolului de a arata lucrurile care in opinia noastra nu sint corecte, indiferent de cepartea baricadei ne aflam: in opozitie sau la putere. Niciodata nu am agreat ideea ca atunci cind esti la putere sa nu vezi lucrurile rele si sa le acuzi doar cind esti in opozitie. De obosit nu am obosit, poate ca sintem ceva mai mult dezam

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Prezidențiale A fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 46 minute
Pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale Ilie Bolojan, președinte interimar PNL, a anunțat, luni, că pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea cand

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum o ora
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperatura maximă ar putea ajunge la 9 grade

Ziare.com acum 33 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, 13 ianuarie, estimarea pentru următoarele două săptămâni, pe regiuni geografice, în general, maximele diurne urcând până la 9 grade, iar minimele nocturne coborând până la minus 12-13 grade, în T

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 39 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 4 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum o ora
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°