Mai multe generatii de critici s-au plasat in descendenta lui Maiorescu, iar Lovinescu vorbea, numai pe jumatate metaforic, despre "degetul lui de lumina" ce (ne) arata drumul. Omologarea aceasta, refuzata in epocile inflamate politic (interbelicul alunecat spre extrema dreapta sau "obsedantul deceniu" realist-socialist), se leaga insa de un anumit segment al activitatii maioresciene.

Mai rare sunt adeziunile la programul sau politic, la conjugarea acestuia cu planul culturii printr-o doctrina si un plan de actiune, corelative. Teoria formelor fara fond a fost amendata, in timp, de mai multe voci cu autoritate, cateva dintre acestea conturand chiar portretul unui Maiorescu pus, cu conservatorismul sau, de-a curmezisul progresului.

Impotriva acestei imagini s-a ridicat, in exceptionala sa carte de debut, tanarul Ciprian Siulea. Retori, simulacre, imposturi (Editura Compania, 2003) contine in titlu unul dintre termenii folositi de Maiorescu insusi; iar subtitlul fixeaza cadrul si axele discutiei. Ea e mai ampla si mai suculenta, volumul reunind sase studii pe teme diferite.

Din mantaua polemica a autorului ies un numar de personaje consacrate si dominante in spatiul nostru cultural (de la regretatii Al. Paleologu si Adrian Marino la Gabriel Andreescu, Ion Bogdan Lefter, Alina Mungiu-Pippidi si H.-R. Patapievici), destructurate aici intr-un mod antologic. Unicul personaj pozitiv este Maiorescu, supus unei analize extrem de riguroase. Ciprian Siulea isi propune sa ajunga la sensul originar al ideilor lui, interpretandu-le prin grila pragma-

tic-ideologic. Aceasta inseamna o extragere a lui Maiorescu din opozitia curenta conservator-liberal ("reactionar"-"progresist") si rearticularea conceptiilor lui pe axa pragmatism-ideologie (demagogie).

Ciprian Siulea nu are nimic in comun cu acei eseisti de o factura indoielnica, fracturand logica, ames