Atunci cand spui "muzica noua romaneasca", gandul te duce imediat la o pleiada de compozitori de o mare forta creatoare, care au debutat la Bucuresti, Cluj si Iasi in anii '60-'70. Intre acestia, Cornel Taranu ocupa o pozitie cu adevarat singulara. Absolvent al Conservatorului "Gheorghe Dima" din Cluj, a urmat cursuri de perfectionare la Paris, cu Nadia Boulanger si Olivier Messiaen. A fost initiatorul si dirijorul formatiei Ars Nova, a compus muzica de opera, vocal-simfonica, simfonica, vocala si corala, a scris studii de muzicologie. Din 1993, este membru corespondent al Academiei Romane. (Radu Constantinescu)

Dintotdeauna mi-a placut muzica. Parintii mei erau mari melomani, frecventau viata muzicala clujeana, tata canta la vioara si avea un auz muzical foarte bun. Am inceput sa studiez muzica la o varsta frageda, apoi, in mod cu totul spontan, am inceput sa improvizez, sa fac mici incercari de compozitie. Am avut apoi sansa unor profesori extraordinari, care mi-au inteles aptitudinile: Martian Negrea, Sigismund Toduta, Eliza Ciolan si chiar Antonin Ciolan, cu care am facut unele cursuri, desi nu am studiat dirijatul. In formarea mea m-au ajutat prieteniile pe care le-am legat cu mari muzicieni ai momentului si, nu in ultimul rand, prieteniile cu muzicienii generatiei mele, o generatie extraordinara, de la care am invatat foarte multe. De fapt, invatam unii de la altii. I-as aminti, intr-o ordine aleatorie, pe Tiberiu Olah, care era si un mare analist, Anatol Vieru - inspirat matematician, Stefan Niculescu - inginer, Myriam Marbee - o mare intuitiva, o mare poeta a sunetelor, Aurel Stroe, cu care ma vedeam mai rar si de ale carui idei despre muzica eram foarte impresionat, Dan Constantinescu si multi altii. Unii dintre ei erau mari teoreticieni ai fenomenului, daca ma gandesc la Cartea modurilor a lui Vieru, la studiile lui Niculescu sau ale lui Adr