Astăzi, 20 octombrie, este ziua mondială a bucătarului şi cofetarului. „International Chef’s Day” a fost sărbătorită pentru prima dată în urmă cu câţiva ani, la iniţiativa Asociaţiei Mondiale a Bucătarilor. Scopul celebrării bucătarilor şi cofetarilor din întreaga lume este recunoaşterea profesionalismului acestei tagme. De ziua tuturor celor care lucrează în această industrie remarcabilă, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism, Dumitru Burtea, le urează succes profesioniştilor în arta culinară, cât mai multe realizări în meseria lor, reamintindu-le că „totul se face cu foarte multă muncă şi cu asumarea responsabilităţilor pe care le implică meseria”. Celor tineri, care acum fac primii paşi în domeniu, maestrul Burtea ţine să le transmită că „este foarte important pentru gastronomia din România ca tinerii bucătari să muncească şi să îşi ia serios atributele de profesionişti”.
La noi în ţară nu se organizează încă manifestări specifice cu ocazia acestei zile. În lume, însă, bucătarii participă la competiţii de artă culinară, demonstraţii şi acţiuni cu scopuri umanitare. Astăzi, 20 octombrie, este ziua mondială a bucătarului şi cofetarului. „International Chef’s Day” a fost sărbătorită pentru prima dată în urmă cu câţiva ani, la iniţiativa Asociaţiei Mondiale a Bucătarilor. Scopul celebrării bucătarilor şi cofetarilor din întreaga lume este recunoaşterea profesionalismului acestei tagme. De ziua tuturor celor care lucrează în această industrie remarcabilă, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism, Dumitru Burtea, le urează succes profesioniştilor în arta culinară, cât mai multe realizări în meseria lor, reamintindu-le că „totul se face cu foarte multă muncă şi cu asumarea responsabilităţilor pe care le implică meseria”. Celor tineri, care acum fac primii paşi în domeniu, maestrul Burtea ţine să l