Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vid legislativ in porturile romanesti

Publicat in Romania Libera, vineri 20 octombrie 2006 ·

Armatorii de pe Dunare au atacat in instanta Ordinul ministrului Transporturilor 1303, care ar fi trebuit sa se aplice de la inceputul acestei saptamani. Una dintre prevederile acestuia, care ii obliga sa aiba minimum 30 de angajati, a determinat acest lucru. Ca urmare, Autoritatea Navala Romana a luat decizia de a nu efectua controale pana la reglementarea situatiei. Ordinul 1303 din 2006 modifica Ordinul 287 din 2003, privind autorizarea agentilor economici care desfasoara activitati de transport naval. Acesta a aparut in urma mai multor runde de negocieri dintre reprezentantii Ministerului de Turism, ai sindicatelor si ai marilor operatori din porturile romanesti. Unul dintre obiectivele sale este eliminarea muncii la negru, practica destul de des intalnita, in special in Portul Constanta. Una din modalitatile de a realiza acest lucru a fost instituirea unei clauze care spune ca toti operatorii portuari autorizati sa aiba, pe langa o serie de dotari tehnice absolut obligatorii, si minimum 30 de angajati. Reprezentantii Autoritatii Navale Romane spun insa ca aplicarea ordinului in forma sa actuala ar bloca activitatea in porturile dunarene. Ministerul Transporturilor, dat in judecata Primele demersuri legale impotriva Ordinului 1303 au fost luate de Asociatia Armatorilor Fluviali, care a inaintat o contestatie la Judecatoria Galati. Asociatia a cerut suspendarea executarii Ordinului 1303 pana la solutionarea definitiva a fondului si a trimis o adresa si Autoritatii Navale Romane. Directorul general al ANR, Paul Branza, a declarat ca a primit o adresa de la aceasta asociatie prin care i se solicita sa nu aplice ordinul pana cand justitia nu se va pronunta. "Din numarul total de operatori fluviali, numai trei sau patru indeplinesc toate conditiile Ordinului 1303. Aplicarea acestuia ar insemna sa blocam practic activitatea portuara pe Dunare si chiar si in Consta

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°