Femeile nu se mai indragostesc atat de des ca in secolul trecut. Iar daca totusi se indragostesc, o fac numai dupa indelungi cercetari rationale. Vor neaparat o cariera de succes si sunt extrem de pretentioase atunci cand isi aleg un partener. Spontaneitate, pasiune, romantism - au disparut sau doar s-au rebranduit?
Trup gratios strans obsesiv in corset, talente artistice obligatorii, aptitudini de mama devotata si veleitati de gheisa occidentala atunci cand vine sotul de la birou - cam asa suna un CV feminin demn de lauda acum o suta de ani. Portretul era completat doar de parul lung si inclinatia genetica pentru iubire si romantism. In urma cu peste un secol, femeia "gandea cu inima". Sau, cel putin, asa era promovata imaginea ei. Secolul 19 a fost secolul in care casatoria si iubirea erau intr-un razboi tacit, secolul in care mai toti scriitorii de seama creau ode marilor iubiri imposibile.
Astazi, stranepoatele celor care visau la feti frumosi pe cai albi au masina proprietate personala cu care se deplaseaza in fiecare dimineata la birou, unde isi apostrofeaza subalternii barbati, numai daca e cazul, dupa care comanda in graba un mic-dejun/pranz/cina pe care il savureaza pe tastatura, pentru ca, la cateva ore trecute fix (eventual 10 pm fix), sa se instaleze din nou in masina proprietate personala si sa conduca grijuliu pana acasa unde le asteapta sotul, copiii sau pisica, in cel mai bun caz. Nici vorba de iubire imposibila, casatorie de convenienta sau "chiar daca parintii ma dezmostenesc, eu fug in lume cu iubitul meu!". Astazi, romantismul a fost redus la cateva telenovele, o duzina de lumanari parfumate si un buchet de trandafiri dupa o seara "la meci, cu baietii".
Romantism versus feminism, familie versus cariera - controversele se tot tin lant de cateva decade incoace. Dar, cum anume a ajuns romantismul sa se transforme din virtute in slab
