Cu cîteva luni înainte de aderarea la Uniunea Europeană, informaţiile şi (mai ales) presupunerile despre "cum va fi în UE" dau buzna în spaţiul public, într-un amestec din care mă tem că nu va rămîne mare lucru. După ce, ani la rînd, s-a vorbit despre Europa în termeni abstracţi şi generali, acum sîntem pe cale să cădem în extrema cealaltă şi să fim sufocaţi de atîta concreteţe şi "utilitarism".

Par a predomina, în presa noastră, ştirile spăimoase şi prezicerile negre. Începutul a fost făcut acum cîţiva ani, cînd a apărut seria "vom pune cipuri la vaci", "se va interzice producerea ţuicii", "nu vom mai putea tăia porcul după tradiţie". Între timp lucrurile s-au mai lămurit, bălţatele româneşti au început să poarte cu mîndrie europeană cipurile, fără să se simtă afectate în vreun fel, pomana porcului se desfăşoară în continuare conform graficului strămoşesc, cazanele de ţuică n-au dispărut şi, într-un viitor oarecare, vor fi luate în evidenţă "europeneşte". De la asemenea veşti cu aer de tabloid s-a trecut însă la "viziunea macro"; presa a început să numere steagurile firmelor româneşti şi să le prezică un viitor întunecat: atît la sută din brutării nu sînt la standarde europene, atîtea mezelării vor cădea secerate de normele UE în privinţa igienei şi etichetării produselor şi aşa mai departe. Pe de altă parte, s-au înmulţit ştirile despre fondurile europene - ploaia de aur pe care o aşteaptă tot românul: cum să "accesezi" miile de euro, cum să-ţi faci ciupercărie sau crescătorie de struţi pe bani nerambursabili, care-i diferenţa între fondurile structurale şi cele regionale, cum va creşte "capacitatea de absorbţie", cum se pregătesc "noi şi-ai noştri", plasîndu-şi oamenii în posturi-cheie, să se înfrupte din marea plăcintă umplută cu miliarde de euro. Mai nou, a început să ne stea gîndul şi la politichia europeană. Serialul de mare suspans al ultimelor săp