Marile cărţi apar într-o atmosferă de discreţie publică aproape obligatorie: faptul în sine nu ne mai miră, pentru că aşa a fost dintotdeauna pretutindeni şi aşa e mai cu seamă în România anilor noştri. însăşi decelarea valorii deosebite rămîne problematică într-un spaţiu mai degrabă confuz, unde fiecare îşi strigă strident propriul adevăr. Nu e însă mai puţin adevărat că datoria celor care încearcă să treacă dincolo de efemer este aceea de a semnala apariţiile memorabile.

Spunînd despre lucrarea lui Paul Cornea intitulată Interpretare şi raţionalitate (Polirom, 2006) că este o "carte mare", mă refer la faptul că - dincolo de propunerea unei ample viziuni, perfect articulate şi coerente, pe aproape şase sute de pagini - această carte reprezintă primul tratat românesc de hermeneutică. Există şi alte scrieri recente pe o astfel de temă, cum ar fi cea a lui Ilie Pîrvu din 2001 (Cum se interpretează operele filozofice), dar ele nu au o anvergură comparabilă; tratatul lui Paul Cornea rămîne, în lumea noastră culturală, o întreprindere izolată, stranie, în afara oricărei serii.

Hermeneutica a ajuns la modă în ultimele cîteva decenii, dar lucrările româneşti de hermeneutică s-au lăsat aşteptate. Tipul de hermeneutică prezent în cartea de faţă vizează cele mai variate zone ale comprehensiunii dirijate, punînd o pedală apăsată pe studiul literaturii, specialitatea de bază a autorului. Dar graniţele literaturii şi ale teritoriilor conexe sunt aici larg depăşite: armătura filozofică extraordinar de bogată şi de variată reprezintă prima şi cea mai frapantă surpriză la lectură.

Lucrarea descinde într-un fel din cea intitulată Introducere în teoria lecturii, apărută în 1988, şi care marca - la momentul apariţiei - prima sinteză românească în materie; comparatistul şi exegetul romantismului se aventura atunci pe un teritoriu nou, pe cel al her