Fondurile deschise de investitii ofera investitorilor cu mai putina pricepere pe piata de capital, o alternativa la investitii. Astfel, fondurile ofera avantajul de diversificare a plasamentelor, ceea ce conduce la diminuarea riscului asociat acestor investitii. De asemenea, sumele care pot fi investite intr-un fond sunt mai mici decat cele necesare pentru o investitie pe piata bursiera sau chiar decat cele necesare constituirii unui depozit bancar.
La sfarsitul lunii septembrie, activele nete ale fondurilor deschise de investitii totalizau 533,4 milioane de lei, cu 57% peste nivelul inregistrat la sfarsitul anului trecut, conform unei analize a Uniunii Nationale a Organismelor de Plasament Colectiv.
Activele fondurilor de actiuni, in crestere cu peste 10%
Cele mai performante fonduri au fost in luna septembrie, fondurile diversificate si cele cu plasamente preponderent in actiuni.
Cu active nete de 213,4 milioane de lei, in crestere cu 11,79%, fondurile diversificate au fost in luna septembrie pe pozitia de lider de piata, cu o cota de 40%. Randamentul fondurilor a fost in septembrie de 5,4%, iar pe ultimele 12 luni, de 12,6%, aproape dublul inflatiei pe aceeasi perioada.
Fondurile de actiuni, care detin 27,8% din total, s-au plasat pe pozitia a doua. Activele nete ale fondurilor de actiuni au fost, la sfarsitul lunii septembrie, de 148,199 milioane lei, in crestere cu 10,2% fata de luna august. Conform datelor UNOPC, fondurile de actiuni au avut o crestere de 5,9%, aproape cat rata anuala a inflatiei, de 5,48%.
In ultimele 12 luni, randamentul acestor fonduri a fost de 17,1%. Evolutia favorabila a pietei bursiere in luna septembrie, cand indicele BET-C a crescut cu 4,72%, a permis fondurilor de actiuni sa obtina performante peste rata inflatiei, comparativ cu luna august.
Societatile de Investitii Financiare