Daca e adevarat ca Panait Istrati spune in permanenta lumii, intr-o maniera unica si irepetabila, povestea oamenilor de la Dunare, atunci ar fi un mare pacat daca noi am vorbi despre opera sa doar ocazional, pe la evenimente rotunde.
Anul 1906 este crucial pentru destinul lui Panait Istrati. In noiembrie, in urma cu un veac, debuta in presa de orientare democratica. Doua saptamini mai tirziu incepe sa hoinareasca prin lume. Cele doua evenimente, privite din perspectiva destinului autorului au o semnificatie fundamentala. Relatia intre vocatia calatoriei si aspiratia scrisului este, in cazul lui Istrati una speciala, unica la un scriitor roman. Incepuse devreme si spornic ucenicia grea la scoala vietii.
Ani de umilinta, saracie si de plamada a revoltei. Dar in aceeasi masura si ani de formare, cu intimplari teribile, senzationale care vor forma substanta unor romane exemplare. Totul va fi povestit cindva caci Panait Istrati are o poietica a prozei ce ar trebui sa intereseze mai mult: doar ce e trait merita sa fie povestit. Pleaca impreuna cu un bun prieten la Constanta. Credem ca pregatea marea plecare, aventura sa existentiala. Pindeste momentul marii plecari. Dupa ce publica un foarte bun articol in revista “Romania muncitoare" fuge in Egipt, imbarcat clandestin pe vaportul "Imparatul Traian".
Dintr-un aforism al lui Nietzsche aflam ca cel ce vrea sa se cunoasca mai bine nu are decit sa observe care sint evenimentele care i se repeta cu o anumita tenacitate. Vreme de treizeci de ani, adica de-a lungul intregii sale activitati literare, doua evenimente i se intimpla lui Panait Istrati: aventura exterioara, voluptatea calatoriilor, o nestatornicie, un nesatiu de spatiu, in Orient mai intii, in Occident mai apoi si pe de alta parte, aventura interioara, scrisul, marturisirea experientelor sale, unele din ele, experiente limita. Panait I
