In marea de institutii si comisii anticoruptie, pe care le avem de cativa ani incoace, a mai aparut una : un asa-numit D.N.A. al universitatilor, care vrea sa imbrace in zeghe cadrele universitare dedate la mita. Ciudat, insa, ca acest D.N.A. universitar nu infiereaza studentii care dau spaga, care, dupa un semestru de chiul prin baruri, cluburi, piscine, saloane de bronzat, isi cumpara examenul la fel ca pe o pereche de Nike furati din magazinele vestice si vanduti in talcioc.

E adevarat, sunt de condamnat cadrele universitare care iau bani pentru a face intelectual dintr-un semidoct. Sunt de condamnat si din punct de vedere al gestului, si prin prisma omului nevoit, peste cativa ani, sa-si puna soarta sau sanatatea in mainile unui habarnist a carui diploma de licenta se masoara in eurocenti. Dar e penibila atitudinea de compasiune (transformata in isterie nationala) fata de studentul oropsit care, cica, nu poate urma cursurile pentru ca x profesor sau conferentiar ii pretinde spaga pentru a-l trece la examen. E ciudat ca, in loc sa-l planga cu lacrimi cat bobul de strugure pe studentul “victima” a profesorilor ahtiati dupa valuta, nimeni nu se intreaba de ce ajunge acest viitor intelectual sa fie pus in situatia de a-si cumpara examenele? Cine-l impiedica sa mearga la cursuri, la seminarii, la biblioteca, sa invete, sa citeasca?

Am putea sa ne gandim ca achizitionarea unui examen la bursa spagii ar trebui sa fie problema celor care nu au ce-i arata profesorului in afara plicului, ca sunt banii lor (desi, acest lucru e discutabil, daca valuta data ca spaga ar fi castigata din munca lor, probabil, s-ar gandi de doua ori inainte de a arunca plicul in joc) si daca vor sa-i investeasca intr-o “fatada” care nu li se potriveste e, de asemenea, treaba lor. Dar nu e asa. Studentii care isi platesc lenea sau prostia cu bani grei, dand spaga pentru a trece la exame