Orhan Pamuk

Stie deja toata lumea ca, intre criteriile juriului pentru acordarea celui mai prestigios premiu literar, politicul are ponderea cea mai mare. Ca se tine cont si de apartenenta geografica a candidatilor, de biografiile lor, de conjunctura internationala. Toate aceste variabile extraliterare fac in fiecare an anuntul final imprevizibil. Cum Nobelul pentru Literatura starneste un interes mult mai larg decat premiile pentru stiinte, iar secretul finalistilor e pastrat cu sfintenie, in fiecare toamna se fac predictii, se aproximeaza favoritii, se mizeaza pe scriitori ca pe cai, la casele de pariuri. Desi vesnicii nobelizabili Mario Vargas Llosa, Philip Roth, Milan Kundera, Norman Mailer, John Updike sau Paul Auster si-ar fi meritat de mult laurii daca se tinea cont doar de valoarea literara (fiind cu totii tradusi aproape integral si la noi, cititorii romani pot aprecia si ii pot compara cu numele castigatoare la "loteria Nobel" din ultimul deceniu), pariorii s-au invatat minte si au creditat cu cele mai multe sanse anul acesta pe un scriitor turc, Orhan Pamuk. Pentru o data, votul Academiei Suedeze a fost previzibil. De ce? Fiindca Orhan Pamuk, pe langa o opera romanesca tradusa in 40 de limbi si o colectie de faimoase premii literare occidentale, a fost, incepand din februarie 2005 si pana in vara 2006, in centrul unui scandal international. Declansat de afirmatia facuta de el intr-un ziar elvetian ca, in timpul genocidului din 1915, turcii s-au facut vinovati de masacrarea a 30.000 de kurzi si a unui milion de armeni. Guvernul turc, care nu recunoaste oficial acest adevar istoric, i-a intentat scriitorului un proces de defaimare ce se putea solda cu ani de inchisoare. Mai mult, integristii musulmani l-au amenintat cu moartea. O mobilizare exemplara a celor mai cunoscuti scriitori din lume in favoarea lui Orhan Pamuk a atras atentia opiniei publ