Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presă mai responsabilă

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 23 octombrie 2006 ·

Sâmbătă şi duminică o parte a jurnaliştilor mureşeni, din radio, tv şi presa scrisă, alături de colegi din judeţele Alba şi Cluj au participat la un training organizat la Miercurea Ciuc de Freedom House România şi Asociaţia de Investigaţii Media în Balcani. Pe parcursul celor două zile, trainingurile au fost susţinute de Michelle Keslo – bursieră Fullbright şi doctorand în sociologie la Universitatea din Michigan, Marian Chiriac – jurnalist, editor al publicaţiei Divers, editată de Asociaţia de Investigaţii Media în Balcani, Dan Oprescu – Consilier Superior la Agenţia Naţională pentru Romi, Cristina Guseth – director Freedom House România şi Alina Constantinescu – coordonator de program Freedom House România.

Într-o lume în care presa este tot mai mult un formator de opinie, tema diversităţii etnice din cadrul programului "oameni conştienţi, presă responsabilă", s-a axat mai mult pe relatări despre minorităţile etnice, în speţă cazul romilor din România.

Minoritate etnică despre care se vorbeşte în general doar atunci când ceva rău se întâmplă, ţiganii au ajuns în România pe la mijlocul secolului XIV ca robi ai populaţiilor migratoare din Asia. Au reuşit în ciuda vremurilor să îşi păstreze identitatea, dar ultimul război mondial a dus la încercarea parţial reuşită de decimare a populaţiei. Datorită modului lor de viaţă au ajuns să fie consideraţi o plagă a societăţii, fiind marginalizaţi, pentru ca acum să devină un subiect de dispută între guvernele şi organizaţiile cu caracter umanitar din întreaga lume. Procesul de reintegrarea a ţiganilor este anevoios, mult mai greu de realizat decât credeau idealiştii occidentali când după 1990 au descins în România.

Trainingul de la sfârşitul săptămânii trecute, a adus în faţa treinerilor şi organizatorilor, jurnalişti mai bine pregătiţi şi mai conştienţi de rolul pe care îl au în crearea unor noi punţi

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace din 2025 se ascunde de peste un an într-un loc secret

HotNews acum 52 minute
Maria Corina Machado, laureata din 2025 a Premiului Nobel pentru Pace, se ascunde într-o locație necunoscută din august 2024, după ce regimul președintelui Nicolas Maduro a declanșat o reprimare brutală a manifestațiilor împotriva opoziției și a man

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța! Recomandările Primăriei

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă mâine, în intervalul orar 09:00-18:00. În intervalul menționat, în Dobrogea, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50...60 km/h și izolat 70 km/h. Local și temporar, intensificări ale vân

Armistiţiul din Fâșia Gaza a intrat în vigoare. Mii de palestinieni se îndreaptă spre nord

Adevarul acum 42 minute
Armata israeliană (IDF) a anunţat vineri că acordul de încetare a focului în Gaza a intrat în vigoare, iar trupele s-au retras la liniile de desfăşurare convenite în planul de pace.

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 4 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

Video Incident șocant într-o benzinărie din Timișoara. Un bărbat a turnat benzină pe el și pe mașină, amenințând că își dă foc

Adevarul acum 30 minute
Un bărbat de 43 de ani a fost reținut după ce a intrat cu mașina într-o benzinărie din Timișoara, a turnat combustibil peste el și autoturism și a amenințat că se va autoincendia.

Ludovic Orban, întrebat dacă Nicușor Dan ar accepta un Guvern PSD-AUR: Va cumpăni și va lua decizii benefice

Mediafax acum 3 ore
Consilierul prezidențial Ludovic Orban consideră că Nicușor Dan este un președinte implicat: „Ca să spun așa, nu e nici un președinte care să fie prea activ, adică în sensul de a sări peste competențele prezidențiale, dar nici un președinte absent,

Pericol major în Filipine Cutremur de 7,6 și avertizare de tsunami. Recomandări pentru cetățenii români

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, un cutremur

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 13 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Video LIVE TEXT Ilie Bolojan, la Congresul UDMR: „Partidul a fost și rămâne o punte între România și Ungaria”

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan se află vineri, 10 octombrie, la cel de-al 17-lea Congres al UDMR, organizat în Cluj-Napoca. La eveniment participă și premierul Ungariei, Viktor Orban, iar președintele Nicușor Dan a refuzat să mai vină, deși inițial confirma

Vremea

București
acum

19°
vin.

9°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

18°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°