Pe vremea cand avea o relatie speciala cu soarele-rasare, Iliescu a scotocit prin Asia in cautare de modele si parteneri comerciali. Liderul regional Constantinescu a gasit patiseria unde se vinde cornul abundentei taman in Kazahstan, dar conductele pe care urmau sa curga lapte, miere si hidrocarburi au ramas in faza de proiect, pana in ziua de azi.
Basescu, macar, nu are griji: de cresterea economica se ocupa UE si capsunarii, iar aliatii anglo-americani sunt garantia ca vom reusi sa impunem democratia in Irak.
Ce te faci insa ca, acasa, gigacaloria arde mai mult in buzunare decat in calorifere? si oricate plutoane ar trimite Unchiul Sam sa se joace de-a Rambo, la Babadag, matusa Marioara, din Militari, tot tremura de frig daca nu-i vin gazele de la Papasa Putin. Solutii ar fi, dar, ghinion, ele se afla in propria batatura, greu de observat de catre cei care privesc departe, in timp si spatiu.
Energia nucleara, cu toate riscurile ei, reduce dependenta de hidrocarburi si ne permite sa crestem productia industriala, fara a depasi plafonul la emisiile de gaze cu efect de sera.
Energia nucleara este mai ieftina decat cea obtinuta cu carbune ori gaz metan si, mai mult, este singura al carei pret poate scadea! Centrala de la Cernavoda a fost proiectata sa functioneze cu cinci reactoare si astazi merge doar unul singur. Pe masura ce ar porni si celelalte, productia ar creste si kilowatul s-ar ieftini.
Din pacate, doar autostrazile se construiesc, in Romania, mai lent decat uzinele atomoelectrice.
Ca sa creasca viteza, ar trebui, de pilda, sa se imbunatateasca relatia cu Bulgaria. Sofia are o mare problema, fiindca nu a gasit cu ce sa umple golul lasat de Kozlodui. Centrala de la Belene, care urma sa preia sarcina, este atacata dur de ecologisti.
Locatia e prost aleasa - intr-o zona seismica, aproap