Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Belu si Bitang, la echipa nationala!

Publicat in Jurnalul, luni 23 octombrie 2006 ·

Fac acest apel catre sefii sportului romanesc si autoritatile statului, stiind ca nu e usor sa-I convingem pe cei doi sa se intoarca acolo de unde au fost alungati. De ce? Pentru ca inainte de orice ar trebui sa-si doreasca ei sa revina.

N-am mai stat cu sufletul la gura. N-am mai tremurat ca altadata pana la ultima nota a arbitrilor. N-am mai vazut acel spirit de echipa care ne-a adus atatea si atatea medalii. Nici macar zambetele fetelor noastre nu s-au mai vazut, n-au mai fost aceleasi. Si, in cele din urma, n-am mai auzit nici imnul Romaniei. Pentru ca nu mai avem echipa nationala de gimnastica feminina. Avem o incropeala facuta de niste amatori, care vor sa creeze iluzia ca plecarea antrenorilor Octavian Belu si Mariana Bitang n-a insemnat nimic si a fost uitata. In primul rand, ca cei doi n-au plecat de bunavoie si nesiliti de nimeni. Ba, dimpotriva, au fost obligati sa plece de toata atmosfera creata in jurul lor si al echipei. Pur si simplu, au fost ALUNGATI. Au fost alungati de tot felul de meschinarii, invidii si intrigi de doi bani din Federeatia de specialitate, au fost alungati de orgoliile unor personaje care au existat si castigat doar pentru ca Belu si Bitang au fost si au ramas cei mai buni antrenori din lume ani de-a randul. Au fost alungati pentru ca toti cei care ar fi trebuit sa-i convinga sa ramana doar au mimat ca fac acest lucru. Au fost alungati pentru ca toate conditiile pe care le-au pus pentru a face performanta in continuare au fost considerate drept fite de mai-marii gimnasticii romanesti. Au fost alungati pentru ca ajunsesera sa deranjeze prea mult, pentru ca devenisera prea buni. Scriu aceste randuri pentru cei care vor ca Romania sa nu se faca de ras la Jocurile Olimpice din 2008, pentru toti aceia care nu vor ca dinastia de aur a gimnasticii feminine romanesti sa ia sfarsit: Belu si Bitang trebuie readusi la conduc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gică Hagi, prima reacție după cununia religioasă a fiicei sale, Kira, cu Thomas Ferfelis

Ziua Constanta acum 14 minute
Kira Hagi și logodnicul ei, Thomas Ferfelis, au spus „da” în fața lui Dumnezeu duminică, 29 iunie 2025, în cadrul unei ceremonii religioase desfășurate la Biserica „Sfântul Visarion” din București. Tatăl miresei, legendarul Gică Hagi, a fost vizibil

Elena Udrea a fost operată, la scurt timp după internarea de urgență. Fostul ministru este la terapie intensivă

HotNews acum o ora
Elena Udrea a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, duminică, și este la terapie intensivă, au declarat surse medicale pentru Agerpres. Sursele susțin că Udrea a fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică, iar operația a decu

VIDEO Incendiu puternic la un depozit de pe A1. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru mai multe localități

HotNews acum 26 minute
Un incendiu de amploare a izbucnit duminică seară la o hală aflată într-un parc logistic situat pe autostrada A1, în județul Giurgiu. Focul a cuprins acoperișul, panourile fotovoltaice montate pe clădire, precum și interiorul depozitului, potrivit I

CFR Trafic reluat între Sinaia și Bușteni pe firul II, după îndepărtarea unui copac căzut pe linia de contact (FOTO)

Ziua Constanta acum 40 minute
Astăzi, 29 iunie 2025, la ora 17:03, traficul feroviar pe firul II a fost reluat în condiții de siguranță între Sinaia și Bușteni, după ce arborele căzut pe linia de contact a fost îndepărtat cu ajutorul a două drezine pantograf, trimise din Ploieșt

România a câștigat șase medalii la Cupa Mondială II de canotaj de la Lucerna

Adevarul acum 3 ore
Canotorii români au cucerit șase medalii, duminică, la Cupa Mondială II de la Lucerna, trei de aur, două de argint și una de bronz.

Un nou caz de femicid. O femeie a fost ucisă în bătaie de soț, în Brăila. Bărbatul a fost arestat preventiv

HotNews acum 57 minute
O femeie din județul Brăila a murit după ce a fost lovită în mod repetat de soțul ei, potrivit unui comunicat transmis duminică de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. Potrivit procurorilor, un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că sora soacrei

David Popovici, la revenirea în țară după CE U23: „Încerc să fiu din nou cel mai bun din istorie”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare David Popovici a revenit, duminică, de la Campionatul European de înot U23 de la Samorin, unde a câştigat două medalii de aur şi una de bronz şi a doborât un record european, notează News.ro. Urmăreș

Vești bune pentru șoferi! Se deschide circulația pe Lotul 3 A0 Sud. Legătură directă de la Constanța la Curtea de Argeș

Ziua Constanta acum 2 ore
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că de luni, 30 iunie 2025, începând cu ora 17:00, Lotul 3 al A0 Sud va fi accesibil șoferilor. Odată cu această inaugurare, șoferii vor putea circula pe autostradă de la Constanța până la Curtea de Argeș,

Turistul țepuit de un taximetrist din Capitală este laureat al premiului Nobel

Adevarul acum 19 minute
Turistul în vârstă de 90 de ani, păcălit de un taximetrist din București să plătească suma de 400 de euro pentru o cursă în valoare de 100 de lei este un laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.

Naţionala României de rugby a plecat în Chile pentru startul Summer Tour / Lotul anunţat de federaţie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de rugby a României a plecat, sâmbătă, spre Santiago de Chile pentru a disputa primul meci din Turneu de Vară, un turneu efectuat în America de Sud, transmite News.ro. Urmărește cele mai no

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

19°/34°
mar.

20°/29°
mie.

17°/30°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/27°
lun.

16°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/28°
Constanta
acum

26°
dum.

18°/27°
lun.

22°/27°
mar.

19°/25°
mie.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/27°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

15°/31°
lun.

17°/36°
mar.

19°/32°
mie.

16°/36°