Chiriaşii caselor naţionalizate au fost cei mai buni platnici pe care statul ăsta i-a avut vreodată. Oamenii care de o viaţă locuiau într-un anume loc, legal, pe baza unor contracte de închiriere, sunt pe cale de dispariţie. Nu pentru că ar dori-o, ci datorită apariţiei legii retrocedării, care în forma ei actuală îi poate scoate afară în stradă sub cerul liber, în câteva minute, dacă proprietarii care şi-au redobândit clădirile, o doresc. Şi au dorit-o în repetate rânduri astfel că numărul celor care au îngroşat noua categorie a românilor, cei fără adăpost este în continuă creştere. S-ar putea ca încă un

membru să li se alăture în curând. Doar că de data asta este vorba despre o femeie singură, în vârstă de 74 de ani.

De peste 54 de ani, pe baza unei repartiţii primite de la Consiliul Local, Lucreţia Sabău locuieşte într-o căsuţă pe strada Bolyai numărul 11. De fapt căsuţa fiind în curtea interioară figurează când la numărul 11 când la 13. Asta nu a contat niciodată prea mult pentru că facturile de gaz, curent, lumină şi apă ajungeau la ea oricum. Lângă căsuţa cu o cameră şi bucătărie cum figura în actele de închiriere, în timp, împreună cu soţul ei a mai construit două camere, un hol şi o baie, pentru că familia li s-a mărit cu un fiu. În faţa casei, vie, flori, mult spaţiu verde, parcă nici nu ar fi locuit la oraş.

Respect reciproc

De o vreme încoace însă viaţa Lucreţiei s-a schimbat. Biserica unitariană a primit înapoi proprietăţile. "Cu preoţii care au fost până acum, nu am avut nici un fel de probleme nici eu, nici ceilalţi chiriaşi, pentru că le plăteam întotdeauna la timp chiria şi partea de cheltuială. Ne respectam reciproc. Dar toţi ceilalţi din curte au murit şi de vreo doi ani de când a venit noul preot la biserica asta au început ameninţările mai pe faţă sau mai voalate, prin care mi se impune să părăsesc un loc care nu mai e a