De câteva zile, Sindicatul Liber de la Electromureş se chinuie să smulgă pentru angajaţi câţiva zeci de lei în plus la salariul sindicaliştilor pe care îi reprezintă. De tot atâtea zile, patronatul îi tratează cu sictir, refuzând să accepte oferta sindicală. Mai mult, chiar îi sfidează aruncându-le cu praful câtorva leuşori în plus în ochi. Ce îl doare capul de Gabriele Follo cum se vor descurca salariaţii săi în iarna asta sau cu ce figură vor întâmpina mult iubita Uniune Europeană.
Oricum, mult promisele salarii de 300 de euro ale românilor sunt departe de realitate. O realitate de 5% creştere economică, şi asta o poveste ambalată frumos de portocalii de la guvernare, de scumpiri între 20-100 % a utilităţilor şi de frumoase poveşti europene după care se ascunde falimentara economie românească.
De vreo lună, Zahărul Luduş a trecut prin acelaşi şoc grevist salarial.
Profesorii, funcţionarii publici, grefierii, asistenţii medicali mureşeni sunt doar câteva din categoriile sociale care şi-au căutat sporurile la salarii în stradă. Şi asta într-o ţară care nu mai are nimic din drama anilor în care inflaţia bătea suta. Nimic din degringolada economică. Nimic din apropierea colapsului economic.
Şi cu toate acestea, dincolo de greve, lucrurile în economia mureşeană sunt departe de a arăta roz.
Şi să vă mai dau câteva exemple care m-au pus pe gânduri asupra indicatorilor macroeconomici pe care ni vâră pe gât laboratoarele portocalii de iluzii de mai bine de pe Dâmboviţa. Matricon s-a vândut de la nemţi la spanioli. Cea mai puternică economie europeană s-a retras acasă, semn că societatea nu mai prezintă şanse prea mari de dezvoltare şi de a produce profit.
Parat RO a trecut de la nemţi la americani. Un transfer ce merită aplaudat pentru că e de la cea mai puternică economie a Europei spre cea mai tare a lumii.
Veşti rele vin şi
