Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrolul s-a prăbuşit la Otopeni

Publicat in Adevarul, luni 23 octombrie 2006 ·

Seria de cinci victorii la rând a Petrolului Ploieşti a luat sfârşit sâmbătă, odată cu eşecul de la Otopeni, scor 0-2. Lansată în cursa spre Liga I, după demiterea italianului Lavezzini Seria de cinci victorii la rând a Petrolului Ploieşti a luat sfârşit sâmbătă, odată cu eşecul de la Otopeni, scor 0-2. Lansată în cursa spre Liga I, după demiterea italianului Lavezzini şi instalarea lui Marin Barbu, echipa ploieşeană a reuşit la Otopeni unul dintre cele mai slabe meciuri ale acestei stagiuni. Petrolul a avut şansa să deschidă scorul încă din minutul 15, însă Sagna a trimis mult peste poartă o minge gafată copilăreşte de portarul lui CS Otopeni, Bobariu. Din acel moment, gazdele au dominat steril meciul, primind o mână de ajutor de la centralul Ionică Serea, în ultimele secunde ale primei reprize. Bica a făcut o cursă impresionantă, din propria jumătate până în careul oaspeţilor, şi a căzut ca secerat după un duel cu Sergiu Bar. Serea a acordat uşor penalty, tranformat pentru Otopeni de Dumitrescu. Aproape de un eşec după cinci succese consecutive, petroliştii au dat senzaţia că pur şi şimplu nu ştiu ce să facă în faţa unei echipe ca aceea a Otopeniului. Finalul a fost trist pentru găzari. Serea s-a făcut din nou popular în rândul publicului neacordând Petrolului în partea secundă un penalty, iar Cojocnean a marcat pentru 2-0.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 7 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 10 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 7 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 4 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 9 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 11 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 5 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 12 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

21°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

18°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°