Dincolo de problema politicii energetice comune, aflata pe ordinea de zi a reuniunii, nominalizarea candidatului pentru Comisia Europeana era un subiect de mare interes pentru jurnalistii romani. Explicabil. La Bucuresti circulau deja zvonuri privind controversele pe aceasta tema dintre presedinte si premier.
De ce a surprins totusi Traian Basescu? A surprins pentru ca, in dimineata aceleiasi zile, si tot pe pamant finlandez, declarase ca a discutat chestiunea chiar cu presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, si atrasese public atentia ca persoana nominalizata de Romania trebuie sa fie suficient de bine pregatita pentru a trece de votul din Parlamentul European.
Asadar, dimineata, presedintele nu parea deloc dezinteresat de subiect. Dimpotriva! Iar dupa-amiaza, vorbele acelea rostite scrasnit pareau sa indice mai curand frustrarea decat detasarea.
Vorbim despre impresii si zvonuri, pentru ca, in realitate, de asta a avut parte opinia publica din Romania in legatura cu nominalizarea comisarului european.
Primul mare gest politic al Romanei in calitate de (practic) stat membru al Uniunii Europene a fost sinonim cu o alta trosneala specific damboviteana. Miza adevarata a fost uitata, dimensiunea europeana a gestului a fost ignorata sau pur si simplu neinteleasa.
Presedintele si premierul ar fi trebuit sa fie parteneri pentru desemnarea unei persoane bine pregatite, capabila sa lucreze in echipa si cu o cunoastere solida a infinitelor subtilitati ale activitatii din interiorul institutiilor europene. Nimic din toate acestea.
Tot ce razbate din spatele usilor inchise indica o competitie pentru ipotetice dividende politice interne. Palatul Cotroceni si Palatul Victoria si-ar dori, fiecare in parte, un om care sa fie asociat cat mai bine cu unul dintre partidele rivale de la putere.
@N_
