evenimentele, caracterizate timp de decenii de propaganda oficială comunistă drept "contrarevoluţie". Realitatea este că populaţia ungară era tot mai nemulţumită de politica dusă de unul evenimentele, caracterizate timp de decenii de propaganda oficială comunistă drept "contrarevoluţie". Realitatea este că populaţia ungară era tot mai nemulţumită de politica dusă de unul dintre cei mai zeloşi discipoli ai Kremlinului, Matyas Rakosi, un stalinist convins, pe care "dezgheţul" început după prezentarea raportului secret al lui N.S. Hruşciov la cel de-al XX-lea Congres al PCUS (februarie 1956) nu l-a afectat în niciun fel.

Nemulţumirea faţă de politica promovată de Rakosi cuprinsese atât o parte a conducerii de partid, cât şi cercuri largi ale intelectualităţii, precum şi o mare parte a muncitorimii. În urma telegramelor tot mai alarmante expediate de ambasadorul sovietic în Ungaria, Iurii Andropov, cel care avea să fie ales mai târziu în fruntea CC al PCUS, conducerea sovietică a hotărât să-i trimită la Budapesta pe Mihail Suslov şi Anastas Mikoian, membri ai Prezidiului CC al PCUS, pentru a examina situaţia la faţa locului. Convinşi de gravitatea acesteia, emisarii Moscovei au recomandat înlocuirea de urgenţă a lui Rakosi cu un alt lider, alegerea căzând pe Erno Gero, un personaj la fel de opac la ideea schimbărilor, care a continuat să aplice fără nici un discernământ modelul sovietic. Refuzul acestuia de a ţine cont de nemulţumirile populaţiei în faţa reducerii drastice a salariilor şi a creşterii preţurilor nu a făcut altceva decât să încingă şi mai mult atmosfera în Ungaria. Treptat, în ţară s-au intensificat şi manifestările antisovietice.

Evenimentele declanşate în septembrie 1956 în Polonia, desfăşurate sub lozinca unui "socialism mai uman", au generat manifestări de sprijin şi simpatie în Ungaria. Încurajaţi de succesul reformatorilor polonezi, î