"Mari romani" a fost o triserie bine organizata, un balci, o agitare inutila a unor sentimente violente si vagi in acelasi timp. Rezultatele sale sunt nule si neavenite. N-a fost nici macar un joc de societate, caci acest gen de jocuri are onestitatea sa. Ne-am jucat o vreme de-a romanii mari din istorie, si acum culegem rezultatele. Spun ne-am jucat? Gresesc: o gasca de pusti din spatele blocului ar fi facut treaba mult mai rational. Nu vreau sa cad in tentatia de a spune ca poporul roman e un popor de imbecili, pentru ca nu e adevarat. Omul de pe strada (si cel de pe ulita), in orice loc al lumii, nu e nici prost, nici destept, e un biet ins in bataia tuturor vanturilor, care-si culege firimituri de opinie din cele mai eteroclite locuri: din scoala de care de-abia-si mai aminteste, din ziare citite intamplator, din emisiuni tv vazute la ora pranzului, din trei sau patru prejudecati primite de-a gata in copilarie si care-i tin loc si de morala, si de principii. Din conversatii la un pahar cu bere. Ce imagine a lumii se poate forma in mintea lui, care, de altfel, are alte treburi decat sa se chinuie sa-si faca o imagine a lumii? O gramada de cioburi sfaramate, spunea un poet.

Tembelismul si minciuna acestui show national vin din alta parte. Sursa lor este insasi televiziunea, care se transforma din ce in ce mai mult, sub ochii nostri, dintr-o miraculoasa institutie de informare si cunoastere intr-o gigantica fabrica de scalambare fizica si spirituala, intr-un balci care flateaza si ridica la putere grosolania noastra endemica, pasiunea noastra pentru spoieli tari, kitsch si obscenitate. Nu sunt pentru programe educative intretinute artificial. Dar ceea ce televiziunea ne serveste zilnic de la o vreme incepe sa ne faca rau ca niste ciuperci otravite. De la o vreme televiziunea ne prosteste, ne reduce IQ-ul in mod, ai zice, deliberat. Multitudinea de canale